Românii riscă amenzi de până la 100.000 de lei dacă nu respectă aceste reguli

DCBusiness Team |
Data publicării:
Sunt amenzi chiar și mai mari. Mult mai mari. Află pentru ce
Sunt amenzi chiar și mai mari. Mult mai mari. Află pentru ce

Românii pot primi amenzi uriaşe dacă nu respectă un singur lucru atunci când se apucă de construit. Pentru că a deține un teren nu înseamnă că lucurile se rezolvă de la sine.

Astfel, sunt situații când chiar și pentru ridicarea unui gard este nevoie de autorizație de construcție din partea primăriei. În caz contrar, amenzile ajung de la 1.000 şi 100.000 de lei, potrivit Legii nr. 50/1991.

De altfel, pentru reducerea numărului de lucrări executate fără autorizație de construire sau cu încălcarea dispozițiilor acesteia, va fi introdusă o autorizație de regularizare, prin care se va impune conformarea construcției la toate normele aplicabile și avizarea corespunzătoare a documentației. 

În orice caz, așa se este prevăzut în Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, cuprins într-un proiect legislativ adoptat deja de Guvern și care urmează să ajungă în Parlament. Documentul va reuni reglementările din toate cele trei domenii, norme  stabilite acum de mai mult de zece acte normative.

Autorizația de regularizare se va putea emite doar pentru clădirile cu funcțiunea de locuințe unifamiliale cu regim de înălțime parter/ parter și etaj cu o suprafață de maximum 150 mp, care nu sunt monumente istorice și sunt situate în afara zonelor de protecție ale monumentelor istorice sau a zonelor construite protejate, pentru anexe ale locuințelor, anexe gospodărești sau anexe ale exploatațiilor agricole cu o suprafață de cel mult 150 mp și pentru lucrări de închidere a balcoanelor fără extinderea pe domeniul public.

Amenzi și de 1.000.000 lei 

Când vine vorba despre execuția lucrărilor de construcții fără autorizație sau cu încălcarea dispozițiilor acesteia, viitorul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor stabilește că organul de control care a sancționat contravențional fapta va avea obligația, pe lângă oprirea executării lucrărilor, de a dispune luarea măsurilor necesare pentru:

- încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației de construire;

- obținerea unei autorizații de regularizare pentru lucrările executate fără autorizație de construire - doar în condițiile în care acestea se încadrează în reglementările urbanistice aprobate și dacă respectă cerințele fundamentale de calitate a construcțiilor;

- desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire, în condițiile în care acestea nu se încadrează în reglementările urbanistice aprobate și/ sau nu respectă cerințele fundamentale de calitate a construcțiilor.

Dacă persoanele sancționate contravențional nu respectă cele stabilite prin procesul-verbal de constatare a contravenției, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești. În ceea ce privește sancțiunile, executarea fără autorizație de construire, de desființare, de regularizare sau de modificare ori cu nerespectarea prevederilor acestora a lucrărilor de construire, de intervenție, de amenajare sau desființare va putea fi amendată cu sume cuprinse între 50.000 și 1.000.000 de lei, în raport cu gravitatea faptei și cu impactul asupra vecinătăților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0894
Diferența -0.0003
Zi precendentă 5.0897
USD
Azi 4.3768
Diferența 0.0057
Zi precendentă 4.3711
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0894 RON
USD flag1 USD = 4.3768 RON
GBP flag1 GBP = 5.8244 RON
CHF flag1 CHF = 5.4330 RON
AUD flag1 AUD = 2.9087 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1593 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4310 RON
SEK flag1 SEK = 0.4680 RON
XAU flag1 XAU = 589.8642 RON
Monede Crypto
1 BTC = 404022.89RON
1 ETH = 14599.65RON
1 LTC = 370.76RON
1 XRP = 8.95RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23909.910.28%
BET-BK4721.190.33%
BET-EF1304.220.31%
BET-FI92855.870.39%
BET-NG1764.480.23%
BET-TR55988.770.28%
BET-TRN54084.010.28%
BET-XT2069.790.30%
BET-XT-TR4737.820.30%
BET-XT-TRN4589.100.30%
BETAeRO928.480.89%
BETPlus3477.200.26%
RTL53850.130.32%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel