Pe Wall Street, bursele americane au închis pe roșu după decizia FED

david-vives-nzbkev7sqtg-unsplash-1_61328400
Starea inițială de optimism și încrederea s-a transformat în dezamăgire totală
Bursa de la New York a încheiat sesiunea de tranziacționare de miercuri în scădere puternică, în condițiile în care Rezerva Federală (FED) a decis, conform așteptărilor, la o majorare a dobânzii cu 25 de puncte de bază, lăsând totodată să se înțeleagă că ar putea face o pauză în înăsprirea monetară din cauza turbulențelor din sectorul financiar.

Indicele Dow Jones a cedat 1,63%, sau 530,49 puncte, până la 32.030,11.

Indicele mai larg S&P-500 a pierdut 65,90 puncte, sau 1,65%, la 3.936,97.

Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 190,15 puncte, sau 1,60%, la 11.669,96 puncte.

Imediat după publicarea declarației FED de la finalul reuniunii de politică monetară a Băncii centrale americane, principalii trei indici de pe Wall Street s-au avântat pe o pantă ascendentă, după care direcția de evoluție s-a schimbat pe măsură ce investitorii au realizat consecințele deciziei FED și au disecat comentariile președintelui instituției, Jerome Powell. 

"Piața a fost cuprinsă de euforie constatând că FED ia în considerare o pauză completă, stare de spirit strivită apoi de dezamăgire când Powell a precizat că nu are mâinile legate și că ar putea continua să majoreze ratele, dacă va fi necesar", a declarat Chris Zaccarelli, director de investiții la Independent Advisor Alliance din Charlotte, Carolina de Nord.

Banca centrală americană a majorat ratele dobânzilor cu 25 de puncte de bază și, chiar dacă nu a exclus necesitatea unei noi înăspriri, a lăsat să se înțeleagă că va lua o pauză în campania de majorare a ratelor pe fondul turbulențelor din sectorul financiar.

Wall Street a pierdut tot ce câștigase în prima parte a ședinție, după ce Jerome Powell a anunțat că va folosi toate instrumentele de care dispune pentru a asigura stabilitatea sectorului bancar american, reiterând totodată promisiunea Rezervei Federale de a lupta împotriva inflației.

Există în continuare temeri că măsurile agresive ale FED împotriva inflației vor împinge economia americană în recesiune, îngrijorări pe care turbulențele din sectorul bancar - inclusiv falimentele Silicon Valley Bank și Signature Bank - nu au reușit să le atenueze.

"FED a fost speriată de Silicon Valley Bank și de celelalte oscilații bancare", a comentat Tim Ghriskey, strateg la Ingalls & Snyder din New York, adăugând că situația ar putea ajuta Banca centrală să limiteze inflația fără a fi nevoită să majoreze agresiv ratele.

Pe partea bursieră, First Republic s-a prăbușit cu 15,5% din cauza nesinguranței privind o potențială restructurare sau de necesitatea de a solicita asistență guvernamentală.

Nike a scăzut cu 4,9% după ce și-a majorat prognoza anuală de vânzări, dar a avertizat marți asupra presiunilor asupra marjelor.

Citește și Oficialii Fed spun că ar putea fi necesară o nouă majorare a dobânzii în 2023

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close