Marile firme de consultanță, luate prin surprindere în Spania. Cu cine s-au trezit la ușă

DCBusiness Team |
Data publicării:
Sediile din Madrid ale celor patru companii / Foto: Pexels
Sediile din Madrid ale celor patru companii / Foto: Pexels

"Big Four" (KPMG, Deloitte, PwC și EY) au fost luate prin surprindere de o operațiune specială a Inspecției Muncii din Spania. 

Inspectoratul vrea să verifice dacă este respectată legislația în vigoare în Spania programul de lucru și dreptul la odihnă al angajaților dintr-un sector cunoscut pentru volumul lor mare de muncă. 

În Spania, marile firme de consultanță au intrat în vizorul autorităților. Nu, nu pentru că ar fi greșit ceva. Dar operațiunea declanșată de Inspecția Muncii din Spania la birourile din Madrid ale principalelor companii din acest sector, KPMG, Deloitte, PwC și EY, a dat oarecum peste cap ritul de lucru al celor patru companii cunoscute sub numele de "Big Four". 

Scopul celor care au bătut la ușile respectivelor firme este, potrivit presei spaniole, de a verifica dacă sunt respectate orele de program, ce se întâmplă cu orele suplimentare lucrate de angajați, cum se aplică măsurile de conciliere și dreptul la deconectare într-o industrie renumită volumul de muncă extrem de încărcat (adesea compensat cu salarii mari sau de promisiunea unui început de carieră fulminant pentru cei mai tineri).

Schimbarea generațiilor

Potrivit ”El Confidencial”, prima publicația care a semnalat evenimentul, inspectorii muncii au bătut la ușile celor patru mari companii pe 15 noiembrie anul trecut. De menținat că firmele vizate au sediile situate foarte aproape unele de celalte în cartierul de afaceri din Madrid.

Într-un comentariu pe această temă, cotidianul ”El Pais” se întreba dacă acțiunea celor de la Inspecția Muncii reprezintă o lovitură pentru aceste companii sau este doar o încercare de a obține o remodelare a modelului de lucru al  firmelor de consultanță". De ce? Pentru că, explică ”El Pais”, tinerele generații au alte priorități și sunt mai puțin dispuse să urmeze ritmul infernal care a predominat până acum.

O operațiune demnă de Men in Black

Această operațiune spectaculoasă a luat prin surprindere sectorul, potrivit "El Confidencial", care a descris acțiunea ca fiind demnă de "Men in Black". După cum nota publicația citată, evenimentul vizează companii renumite pentru analizele lor extraordinar de corecte, complete, și temeinic fundamentate, a căror elaborare necesită însă o muncă minuțioasă, care trebuie însă să se încadreze în termene fixe. 

Sindicatul Comisiile Muncitorilor susține încă că, începând din 2008, condițiile s-au deteriorat constant, salariile pentru cei proaspăt angajați au rămas la doar 16.000 de euro pe an, cu simpla promisiune că vor avea o carieră fulminantă într-un domeniu respectat și extrem de solicitat. 

În acest context, cele patru mari companii au amintit că, în ultimii ani, au fost introduse măsuri de conciliere, de flexibilitate și de telemuncă pentru a oferi angajaților un program echilibrat. Dar tocmai aici se vor uita inspectorii de muncă, care vor sesiza nerespectarea legii privind deconectarea, care limitează apelurile, mesajele sau e-mailurile în afara orelor legale de lucru la urgențe. Întrebarea este dacă nu cumva, dimpotrivă, noii parametri ai flexibilității și ai muncii la distanță nu au fost utilizați pentru a consolida disponibilitatea angajaților 24 de ore din 24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 297727.84RON
1 ETH = 14595.87RON
1 LTC = 385.71RON
1 XRP = 2.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17029.17 0.48%
BET-BK 3127.86 0.31%
BET-FI 60662.35 0.30%
BET-NG 1215.14 0.22%
BET-TR 35333.46 0.48%
BET-TRN 34519.06 0.48%
BET-XT 1450.91 0.46%
BET-XT-TR 2976.62 0.46%
BET-XT-TRN 2912.89 0.46%
BETAeRO 1057.60 -0.05%
BETPlus 2515.00 0.46%
RTL 37401.80 0.47%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel