Kim Kardashian a ”probat” rolul de Prima Doamnă a Americii

Simona Haiduc |
Data publicării:
Este și deținătoarea unei averi substanțiale
Este și deținătoarea unei averi substanțiale

Om de afaceri, actriță, fotomodel, vedetă de televiziune și soția rapperului Kanye West, care și-a anunțat intenția de candida la președinția Statelor Unite, Kim Kardashian a demonstrat că este pregătită să devină Prima Doamnă a Americii. 

Cel puțin aceasta este concluzia jurnaliștilor de la The Sun, care au urmărit ultimele apariții în public ale divei. Și ce au constatat: că în ultimul timp, Kim Kardashian s-a afișat în ținute vestimentare copiate parcă după unele dintre hainele din garderoba Melaniei Trump, soția liderului de la Casa Albă, dar și a predecesoarelor acesteia, Michelle Obama sau Hillary Clinton. 

Astfel, Kim a fost admirat într-o rochie albă și lungă, aproape identică celei purtată de Melania Trump când a vizitat, în India, monumentul Taj Mahal din orașul Adra. ”Albul este simbolul puterii. În plus, culoarea albă este asociată persoanelor cinstite și cu suflet curat, ceea ce este bine pentru o femeie frumoasă al cărei soț este mereu implicat în scandaluri”, a comentat Judi James, expert în limbajul trupului. 

Kim a apărut, la diferite ocazii, în costume negre, sobre și jachete de culoare kaki, de genul celor în care s-a îmbrăcat Prima Doamnă a Statelor Unite. ”Ambele femei s-au afișat în ținute vestimentare care transmit că sunt gata să-și apere punctul de vedere, să se impună dacă este nevoie”, a explicat Judi James. 

Citește și Averea lui Kim Kardashian. Cât a câștigat vedeta în 2018

Și foarte recent, vedeta americană a fost văzută într-o rochie albastră cu umeri lăsați, un model inspirat parcă din ținutele lui Michelle Obama. Judi James spune că ”o astfel de croială cu mâinile dezgolite simbolizează putere, încredere și bunăstare”. 

În ceea ce-l privește pe Kany West, pe care mulți nu i-au luat în serios declarația privind candidatura sa la prezidențial, crezând că face parte dintr-o campanie de promovare a vreunui nou album, rapperul american, cel mai bine plătit artist american al momentului, a oferit mai multe detalii privind intențiile sale într-un interviu de patru ore acordat publicației Forbes. 

Printre altele, el a recunoscut că nu a votat în viața lui, că a avut covid-19 în februarie și că, dacă va ajunge să-i succeadă lui Donald Trump la conducerea SUA, îl va numi pe Elon Musk în fruntea programului spațial al țării. Mult mai originală este însă ideea lui legată de cum va arăta Casa Albă dacă s-ar muta acolo pentru patru ani. ”Va fi precum în filmul Black Panther, mai exact modelul de gestiune a regatului Wakanda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 423115.58RON
1 ETH = 8054.84RON
1 LTC = 389.14RON
1 XRP = 9.69RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel