Kamala Harris, în România. Radu Tudor: Vom afla mișcări concrete care vor fi adoptate săptămâna viitoare la reuniunea miniștrilor Apărării din NATO

Matei Ion |
Data publicării:
Kamala Harris / Foto: Flickr / Casa Albă
Kamala Harris / Foto: Flickr / Casa Albă

Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, ajunge vineri la Bucureşti în prima sa vizită în România de la preluarea mandatului.

Radu Tudor a precizat la Antena 3 că si ”prezența șefului Statului Major al armatei britanice la București, într-o vizită fulger, și prezența ministrului de Interne francez la hub-ul european pentru ajutor umanitar de la Suceava. România este în centrul atenției în momentul de față. Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța și alți aliați din NATO își trimit cei mai înalți reprezentanți, semn că ceva important se întâmplă în țara noastră. Este elogiată România pentru modul în care s-a implicat în acțiunile umanitare pentru refugiații din Ucraina, dar, în egală măsură, este și va fi și mai mult întărită militar pe Flancul Estic al NATO în fața amenințării Rusiei”.

Jurnalistul a mai apreciat și că ”după vizita vicepreședintelui Kamala Harris de astăzi, vom afla mișcări concrete care vor fi adoptate săptămâna viitoare la reuniunea miniștrilor Apărării din NATO, mișcări care vor viza suplimentarea prezenței militare americane în România și elemente de tehnică și armament care vor veni în unitățile noastre militare ce devin unele din cele mai importante baze NATO din Flancul Estic“.

Joi, oficialul american s-a aflat în Polonia, iar vineri se va întâlni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis. La întrevedere va participa şi premierul Nicolae Ciucă, a anunţat Guvernul.

Ceremonia primirii oficiale va avea loc la ora 14,00, pe platoul de ceremonii de la Cotroceni, şi va fi urmată de fotografia oficială în Holul de onoare.

Iohannis şi vicepreşedintele SUA vor avea loc convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, la finalul cărora, la ora 15,30, vor susţine declaraţii de presă comune.

* Joi, înainte de a participa la reuniunea informală a Consiliului European, care se desfăşoară la Versailles, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va discuta cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, despre postura NATO pe Flancul Estic, Grupul de Luptă aliat care ar urma să fie găzduit de România şi despre soldaţii americani care au venit în ţara noastră.

* Despre această vizită oficială, Administraţia Prezidenţială a spus că prezenţa la Bucureşti a vicepreşedintelui Kamala Harris reconfirmă soliditatea Parteneriatului strategic bilateral şi angajamentul ferm al Statelor Unite de a susţine securitatea României şi a aliaţilor NATO de pe Flancul Estic, reflectând, totodată, aprecierea administraţiei americane pentru abordarea responsabilă şi implicată a ţării noastre în contextul ameninţărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse, precum şi în gestionarea fluxurilor de refugiaţi de la graniţe şi acordarea de asistenţă umanitară.

Întrevederea dintre cei doi oficiali se înscrie în cadrul eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situaţiei de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securităţii euroatlantice, şi vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliaţi din 11, 18 şi 28 februarie, la care a participat preşedintele Klaus Iohannis şi care au avut loc la iniţiativa preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden.

"În acest context, preşedintele Klaus Iohannis şi vicepreşedintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creşterii în continuare a prezenţei militare americane şi aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securităţii ţării noastre şi a întregii regiuni. De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunităţii transatlantice privind adoptarea de noi sancţiuni privind Rusia", a precizat Administraţia Prezidenţială.

Vizita vicepreşedintelui Kamala Harris are loc şi în contextul împlinirii, în 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic bilateral. De asemenea, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întrevederea dintre Klaus Iohannis şi Kamala Harris va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea ataşamentului comun pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi promovarea valorilor şi rezilienţei democratice.

* În contextul prezenţei la Bucureşti a delegaţiei americane, Poliţia Capitalei le recomandă conducătorilor auto ca vineri, între orele 12,00 - 17,00, să evite deplasarea pe DN 1.

"Autorităţile implicate au în vedere ca măsurile de securitate instituite să interfereze cât mai puţin cu activităţile cotidiene ale populaţiei. Astfel, pentru participanţii la trafic vor fi dispuse măsuri de fluidizare a circulaţiei şi, în acest context, Brigada Rutieră Bucureşti solicită conducătorilor auto să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor. Conducătorilor auto le este recomandat ca vineri, în intervalul orar 12,00 - 17,00, să evite deplasarea pe Drumul Naţional 1, pentru a preîntâmpina formarea eventualelor ambuteiaje", a anunţat DGPMB. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9754
Diferența -0.0009
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6739
Diferența -0.0079
Zi precendentă 4.6818
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 18-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 287046.02RON
1 ETH = 13990.48RON
1 LTC = 383.16RON
1 XRP = 2.28RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16980.29 0.36%
BET-BK 3118.07 0.37%
BET-FI 60405.10 0.12%
BET-NG 1210.29 0.24%
BET-TR 35232.05 0.36%
BET-TRN 34420.00 0.36%
BET-XT 1446.90 0.38%
BET-XT-TR 2968.40 0.38%
BET-XT-TRN 2904.86 0.38%
BETAeRO 1064.49 0.08%
BETPlus 2508.48 0.31%
RTL 37281.85 0.38%

Comunicate de presa

Contrabanda cu tutun
O linie electrică inedită în România
Kaufland

Programul de 1 Mai şi Paşte al magazinelor Kaufland

Kaufland România anunță programul magazinelor...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel