Israelul ia măsuri radicale. În ce condiții se mai poate intra în această țară

Matei Ion |
Data publicării:
După Marea Britanie, Israel blochează călătoriile din aceste țări
După Marea Britanie, Israel blochează călătoriile din aceste țări

Israelul va înăspri din nou regulile pentru călătorii care intră în ţară, din data de 16 iulie aceştia fiind obligaţi să se izoleze până la primirea unui rezultat negativ la testul de coronavirus, o măsură luată din cauza creşterii numărului de infectări, transmite vineri dpa.

Toate persoanele - inclusiv cele complet vaccinate şi cele care s-au vindecat de pe urma COVID-19 - vor trebui să intre într-o carantină de 24 de ore după intrarea în ţară, sau cel puţin până la aflarea rezultatului testului la coronavirus efectuat pe aeroport, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Testarea pe aeroport este obligatorie.

În prezent este permisă intrarea în ţară doar a unui număr limitat de turişti vaccinaţi.

Orice persoană sosită din ţări pentru care s-a emis o alertă specială de călătorie din cauza incidenţei ridicate a infectărilor trebuie să intre într-o carantină suplimentară de 10 zile, a indicat ministerul.

De ce este necesară a treia doză de vaccin Pfizer. Experții explică

Anterior au existat excepţii pentru persoanele vaccinate sau care trecuseră prin infecţia cu coronavirus.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, numărul infectărilor a crescut semnificativ în ultima săptămână, vineri fiind raportate 450 de cazuri noi, inclusiv 39 grave.

Majoritatea cazurilor noi sunt provocate de varianta Delta, mai contagioasă, depistată iniţial în India.

Din cei 9,3 milioane de locuitori din Israel, peste 5,7 milioane au primit o doză de vaccin împotriva COVID-19, dintre care 5,2 milioane au încheiat schema de vaccinare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0914
Diferența 0.0004
Zi precendentă 5.091
USD
Azi 4.2701
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2701
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0914 RON
USD flag1 USD = 4.2701 RON
GBP flag1 GBP = 5.8539 RON
CHF flag1 CHF = 5.5772 RON
AUD flag1 AUD = 3.0417 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1618 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4519 RON
SEK flag1 SEK = 0.4824 RON
XAU flag1 XAU = 699.7256 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293277.81RON
1 ETH = 8520.11RON
1 LTC = 228.72RON
1 XRP = 5.98RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27708.131.02%
BET-BK5584.830.97%
BET-EF1482.650.83%
BET-FI106458.141.64%
BET-NG1968.940.31%
BET-TR64885.601.02%
BET-TRN62677.881.02%
BET-XT2400.691.10%
BET-XT-TR5495.581.10%
BET-XT-TRN5323.031.10%
BETAeRO1004.581.22%
BETPlus4017.690.99%
RTL62266.681.01%

Opinii

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Portul Constanța / FOTO: Constanța Port Facebook

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel