Indemnizații de peste 2400 de lei pe lună pentru familiile monoparentale

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Familiile monoparentale vor primi sprijin din partea statului
Familiile monoparentale vor primi sprijin din partea statului

O prevedere legislativă care se află în dezbatere în Parlament prevede acordarea de ajutoare pentru familiile monoparentale din România.

În expunerea de motive propunerii se spune că la ora actuală în România existp câteva zeci de mii de familii monoparentale ”care au în întreținere copii, din diferite cauze, pentru care asigurarea unor condiții de trai decente este un deziderat greu de îndeplinit”.

"Familiile monoparentale aflate in situatie de dificultate al caror venit mediu lunar este mai mic decat 1,5 salarii minime brute pe tara au dreptul la un sprijin financiar ca forma de asistenta sociala. Sprijinul financiar se asigura prin acordarea unei indemnizatii lunare cu intretinere, in conditiile prevazute de prezenta lege, in suma neta echivalenta cu nivelul salariului minim brut pe tara la data stabilirii dreptului", conform proiectului de lege.

Citește și LEGEA PENSIILOR 2019. CCR contestă două articole. Ce spune Budăi

”Pentru aceasta, considerăm benefic și extrem de util ca statul să intervină cu o serie de măsuri de sprijinire a familiilor monoparentale, impunându-se atât o definire clară a noțiunii, cât și identificarea unor măsuri de ajutorare eficiente pentru ameliorarea situației socio-economice a acestor familii”, se mai explică în expunerea de motive.

Ținând cont de aceste considerent inițiatorii propun instituirea unei indemnizații care să fie mai mare decât suma cheltuita de stat pentru un copil aflat în centru de plasament, adica suma de 2403 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291805.91RON
1 ETH = 14464.81RON
1 LTC = 404.84RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel