Decizia vine în după un adevărat tsunami de demisii. Mihai Fifor, Lia Olguța Vasilescu, Paul Stănescu și Carmen Dan sunt printre cei care au renunțat la funcții, pe parcursul CEx-ului care s-a întins pe parcursul a șapte ore.
"După un Comitet Executiv Național destul de îndelungat în care fiecare coleg și-a spus opinia referitor la alegerile prezidențiale, dar și la proiecția pe care o avem pentru următoarea perioadă cum putem ieși mai întăriți pentru a câștiga alegerile locale și parlamentare.
Am înțeles opinia colegilor mei, faptul că se dorește o resetare a partidului, faptul că trebuia ca cineva să-și asume rezultatul alegerilor. Nu este un moment de slăbiciune, este un moment de demnitate și eu consider că a trebuit să-mi dau demisia din funcția de președinte al PSD. Este un gest pe care l-am făcut pentru partid", a spus Viorica Dăncilă, dupa CEx.
Citește și Viorica Dăncilă: Cine se scoală de dimineaţă ajunge departe
Dan Tudorache a precizat, totodată, că a fost dizolvat Biroul Permanent al partidului, iar noul secretar general este Paul Stănescu. Un congres al partidului ar urma să fie organizat peste o lună şi jumătate.