Deripaska vrea ca oligarhii ruși să ajungă la putere. Ce pretenții are miliardarul lui Putin

Simona Haiduc |
Data publicării:
Rusia trebuie să facă alegerea corectă, spune omul de afaceri
Rusia trebuie să facă alegerea corectă, spune omul de afaceri

Miliardarul rus vine cu o propunere care, în alte condiții, nu ar fi îndrăznit, probabil, să o formuleze. 

Trebuie eliminate toate interdicțiile, toate obstacolele, toate barierele ridicate în fața oamenilor de afaceri și care au făcut, până acum, imposibil accesul acestora la structurile de conducere ale Rusiei. Așa crede miliardarul Oleg Deripaska, în opinia căruia reprezentanților mediului de afaceri al țării, oameni care aduc mulți bani în bugetul statului și care și-au asumat numeroase responsabilități de natură socială în regiunile unde activează, trebuie să li se ofere dreptul de a fi aleși în Parlament. 

Vrem aceleași drepturi

De ce? Pentru că, explică oligarhul, de acești oameni depinde cât de repede se vor produse în Rusia "schimbări pozitive", iar acest lucru înseamnă că oamenii afaceri ai țării trebuie să se bucure de drepturile de care beneficiază alte grupuri - artiști, "jurnaliști cu simț patriotic" și personalul serviciilor de securitate. 

Trebuie eliminate în Rusia barierele ridicate în calea oamenilor de afaceri de a accede la putere: ar trebui ridicate interdicțiile oficiale și neoficiale de a ocupa funcții de stat și municipale, de a participa la alegeri legislative și locale, iar aceștia ar trebui să aibă dreptul de a fi aleși în autoritățile municipale și regionale, în Consiliul Federației și în Duma de Stat. 

Într-un articol scrie pentru cotidianul RBK, Deripaska subliniază că principalul demers ce trebuie făcut în acest sens este dezincriminarea completă a mediului de afaceri, prin abolirea articolelor 159 (Fraudă), 160 (deturnare sau delapidare) și a altor câteva articole, în temeiul cărora "afacerile sunt jefuite, sunt distruse, redistribuite, în temeiul cărora antreprenori de succes sunt aruncați după gratii pentru mulți ani de zile și sunt privați de proprietățile lor”. De ce oamenii de afaceri nu au aceleași drepturi ca sportivii, spre exemplu, care pot ajunge în funcții de răspundere fără nici o opreliște?, întreabă Deripaska.

Trebuie să facem alegerea corectă

În opinia lui, anul 2022 a marcat începutul unei ere noi atât în țară, cât și în lume: pentru Rusia, este a treia transformare majoră din ultimii 35 de ani, a scris omul de afaceri. "Mi-aș dori ca la această răscruce de drumuri să facem alegerea care se cuvinte, adică să optăm în favoarea unei economii libere, de piață, Aș vrea ca la această bifurcație să alegem din nou o economie liberă, de piață, unde proprietatea privată și antreprenorii liberi sunt priviți și tratați cu respectul cuvenit, unde toți, dar absolut toți cetățenii țării, inclusiv businessmanii, au drepturi egale", a insistat oligarhul rus în articolul său. spus omul de afaceri.

Rusia trebuie să pornească de la premisa că este redresarea economiei globale pe baza globalizării este imposibilă din principiu în următorii 25 de ani, a continuat Deripaska. În noile condiții, guvernul trebuie să compenseze eșecurile pieței în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare și să promoveze accesul întreprinderilor private la resurse financiare. Principala provocare în acest sens este de a găsi puterea de a renunța la "toate himerele despre capitalismul rău" și de a porni, deschis, fără ascunzișuri, spre o economie de piață competitivă, spune Deripaska.

În octombrie, Deripaska a calificat evenimentele mondiale drept o nebunie, subliniind că s-a ajuns la un nivel de ”minciuni și provocări” care depășesc orice imaginație. Miliardarul a sugerat că tot acest haos  se va încheia în doi ani și jumătate, poate trei, când "toată lumea va rămâne fără energie și fervoare". Oleg Deripaska a fost clasat de Forbes pe locul 50 în topul miliardarilor ruși în 2022. Averea sa a fost estimată la 1,7 miliarde de dolari.

Citește și Oligarhul Deripaska, avertisment pentru Putin: Vin vremuri pline de capcane și spini

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0695
Diferența 0.0025
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.282
Diferența 0.0042
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0695 RON
USD flag1 USD = 4.2820 RON
GBP flag1 GBP = 5.8441 RON
CHF flag1 CHF = 5.4347 RON
AUD flag1 AUD = 2.8479 RON
DKK flag1 DKK = 0.6791 RON
CAD flag1 CAD = 3.1094 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0291 RON
NOK flag1 NOK = 0.4364 RON
SEK flag1 SEK = 0.4616 RON
XAU flag1 XAU = 505.3604 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501257.13RON
1 ETH = 19427.86RON
1 LTC = 502.41RON
1 XRP = 13.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20908.560.03%
BET-BK4044.510.05%
BET-EF1133.070.07%
BET-FI73906.83-0.01%
BET-NG1528.420.08%
BET-TR48521.740.04%
BET-TRN46913.880.03%
BET-XT1791.890.04%
BET-XT-TR4071.410.04%
BET-XT-TRN3946.580.04%
BETAeRO951.55-0.10%
BETPlus3061.490.02%
RTL46780.480.03%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Comunicate de presa

Impactul economic al Philip Morris International în Uniunea Europeană

Investiții în inovație, locuri de muncă și...

Semnarea memorandumului dintre Electrica și Romgaz

Parteneriat Electrica – Romgaz: proiect de 400 MW în energie verde și stocare

Electrica și Romgaz au semnat un Memorandum...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel