Cum vrea Franța să scoată Londra din JOCUL puterilor BANCARE

Antonia Popescu |
Data publicării:
Cum vrea Franța să scoată Londra din JOCUL puterilor BANCARE
Cum vrea Franța să scoată Londra din JOCUL puterilor BANCARE

Federaţia Bancară Franceză (FBF) vrea o nouă lege a Uniunii Europene care să forţeze băncile din afara blocului comunitar să transfere o serie de operaţiuni de clearing în euro din City of London în Frankfurt, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Din decembrie, când Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană, industria financiară din Londra a pierdut accesul la cea mai mare piaţă a sa, iar tranzacţionarea acţiunilor în euro s-a mutat în blocul comunitar. Acum, Bruxelles-ul vizează şi operaţiunile de clearing în euro, iar săptămâna trecută a avut întâlniri cu băncile în acest scop.

În Marea Britanie îşi are sediul LCH, una din cele mai mari companii de clearing din lume. Aici se desfăşoară aproximativ 90% din tranzacţiile extracomunitare în moneda euro, dar numai un sfert sunt deţinute de contrapărţi UE.

Dublin, marea câștigătoare post-Brexit. Londra pierde 30.000 de locuri de muncă în domeniul bancar/financiar

Federaţia bancară franceză nu are încredere că băncile din afara blocului comunitar vor transfera voluntar tranzacţii de mii de miliarde de euro din Londra în UE. De asemenea, FBF crede că relocarea forţată a acestui sfert va submina eforturile de extindere a pieţelor de capital din UE. Conform FBF, noua legislaţie a UE trebuie să facă posibilă relocarea forţată a operaţiunilor de clearing în euro de către băncile din afara blocului comunitar, susţin sursele.

Reprezentanţii FBF nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţia.

Comisia Europeană nu va acorda serviciilor financiare britanice acces la blocul comunitar înainte de a evalua riscurile la adresa stabilităţii financiare, deoarece ar fi "un experiment" dacă ar proceda altfel, a afirmat recent comisarul pentru stabilitate financiară, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital, Mairead McGuinness.

Regatul Unit a părăsit oficial UE la sfârşitul lunii ianuarie 2020 şi a încheiat un acord de liber schimb cu Uniunea, care nu acoperă serviciile financiare, ceea ce întrerupe accesul City of London la cel mai important client.

Sunt în desfăşurare negocieri pentru un memorandum privind cooperarea în domeniul reglementării financiare până la finalul lunii martie, dar Bruxelles-ul nu ia deocamdată în considerare accesul la piaţa UE.

Va fi analizat efectul asupra stabilităţii financiare, alături de intenţiile Londrei de a modifica reglementările în vigoare în timp ce era membru al UE, a explicat McGuinness.

Oficialii britanici au anunţat că vor să modifice unele reglementări, dar nu să atenueze standardele. Bruxelles-ul trebuie să decidă dacă reglementările din Regatul Unit sunt "echivalente" sau dacă sunt suficient armonizate cu cele ale blocului comunitar.

"Nu ne plac reglementările lejere şi dereglementările nu sunt pe agenda noastră. Ideea de a acorda echivalenţă pentru tot şi să vedem apoi ce se întâmplă nu este, în opinia mea, strategică. O văd ca pe un fel de experiment pe care nu sunt pregătită să-l accept", a adăugat comisarul.

Comisia Europeană a prezentat o nouă strategie menită să impulsioneze deschiderea, soliditatea şi rezilienţa sistemului economic şi financiar al UE pentru anii următori. Această abordare propusă se bazează pe trei piloni, care se consolidează reciproc: consolidarea rolului internaţional al monedei euro, dezvoltarea în continuare a infrastructurilor pieţei financiare a UE şi îmbunătăţirea rezilienţei acestora, inclusiv în ceea ce priveşte aplicarea extrateritorială a sancţiunilor de către ţările terţe, şi promovarea în continuare a punerii în aplicare şi a executării uniforme a sancţiunilor impuse de UE.

Eventuala mutare a altor activităţi din Londra în UE, cum ar fi operaţiunile de clearing în euro, sunt în concordanţă cu obiectivele Executivului european.

Este posibil ca mai multe locuri de muncă din domeniul financiar să fie mutate de la Londra în UE, iar evaluarea accesului Regatului Unit va reprezenta "un efort considerabil" în 2021 şi ulterior, a explicat McGuinness.

"Nu se pune deloc problema că Europa încearcă să aducă acasă totul. Este vorba să ne asigurăm că Europa este solidă şi poate fi solidă pe plan global", a adăugat comisarul pentru stabilitate financiară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298836.32RON
1 ETH = 14665.35RON
1 LTC = 389.35RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel