Dublin, marea câștigătoare post-Brexit. Londra pierde 30.000 de locuri de muncă în domeniul bancar/financiar

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Capitala Irlandei este marea câștigătoare
Capitala Irlandei este marea câștigătoare

Dublin este destinația preferată pentru firmele de finanțe care își mută sediile în Uniunea Europeană după Brexit, potrivit unui studiu al companiei de consultanță EY.

Trei zeci de firme de servicii financiare iau în considerare mutarea unor operațiuni din Marea Britanie în capitala Irlandei sau au făcut deja acest lucru, a constatat analiza. Luxemburgul este pe locul al doilea, atrăgând în total 29 de companii, urmat de Frankfurt, care a atras 23. Douăzeci de companii își mută afacerile la Paris, conform sondajului publicat de EY care cuprinde 222 de firme, sondaj efectuat până în februarie.

Firmele financiare au anunțat că aproximativ 7.600 de locuri de muncă se vor muta în bloc din Marea. Aproape 1,3 trilioane de lire sterline (1,8 trilioane de dolari) din active s-au mutat, de asemenea, în creștere cu aproximativ 100 de miliarde de lire sterline.

Scoția nu renunță la independență și dorește să intre în UE

Unele companii s-au retras din Marea Britanie pe măsură ce factorii de decizie politică încearcau să stabilească cât de mult acces la piețele UE urma să o aibă Londra. Think-tank Bruegel a declarat în 2018 că orașul ar putea pierde în cele din urmă 10.000 de locuri de muncă în domeniul bancar și 20.000 de în industria serviciilor financiare.

Există și alte semne că unele aspecte ale dominanței londoneze a finanțelor europene de zeci de ani se erodează. Anul acesta, capitala Marii Britanii și-a pierdut coroana în fața Amsterdamului, fiind în fruntea topului European în ceea ce privește cumpărarea și vânzarea de acțiuni, în timp ce comercianții au transferat unele swap-uri de dobândă din Marea Britanie.

"Impulsul și atracția piețelor din Europa pentru afaceri conduse istoric din Marea Britanie continuă", a spus partenerul EY, Omar Ali. „O astfel de incertitudine continuă prezintă riscul unor piețe fragmentate, care sunt ineficiente și costisitoare pentru toți utilizatorii de servicii financiare și poate dăuna competitivității globale atât a Regatului Unit, cât și a UE.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300836.08RON
1 ETH = 14722.31RON
1 LTC = 392.98RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel