2019. Ce s-a întâmplat în anii cu 9 la sfârșit

noua_47736400
Ce s-ar putea întâmpla
Anii care se termină cu cifra 9 sunt, de regulă, extrem de bogați în evenimente, multe de natură să schimbe mersul istoriei, scrie Larry Elliott în paginile cotidianului The Guardian. 

Amintiți-vă, continuă autorul articolului, de anul 1789 - Revoluția franceză sau 1939 - a izbucnit al Doilea război mondial. În 1979 a avut loc revoluția din Iran, iar în același an a venit la putere Margaret Thatcher. Zece ani mai târziu, a căzut Zidul Berlinului, marcând începutul sfârșitului comunismului în Europa.

În 2009, băncile centrale din aproape toată lumea au fost constrânse să adopte măsuri extraordinare pentru a evita ca recesiunea să devină a doua Mare depresie, după prima, din 1929.

Surprize plăcute și neplăcute

2019 ar putea oferi, prin urmare, tot felul de surprize, plăcute și neplăcute. În 2018, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a tras câteva tunuri în războiul comercial cu China. Primele luni din 2019 vor fi decisive - fie tensiunea din relațiile dintre SUA și China va fi rezolvată, fie conflictul comercial va escalada, antrenând în criză economică globală în 2019.

Citește și Banca Centrală Europeană, pesimistă pentru 2019

E ușor de imaginat ce ar urma: prăbușirea piețelor financiare, războaie comerciale, majorarea dobânzilor în SUA, cu concesințe nedorite pentru statele dezvoltate puternic îndatorate, o creștere accelerată a prețurilor la petrol, din cauza instabilității în Arabia Saudită sau Iran.

Un an fierbinte

Ce altceva ar putea urma o evoluție haotică? Sunt cel puțin trei astfel de evenimente: o nouă agravare a relațiilor dintre Rusia și Occident, un amplu atac cibernetic, în stare să paralizeze piețele financiare, dar și fenomene meteorologice extreme provocate de încălzirea globală.

Concluzia? Va fi un an fierbinte, și la propriu și la figurat, subliniază Larry Elliott în The Guardian.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close