Cât însumează anual privilegiile pentru foștii șefi de stat

DCBusiness Team / 02 Martie 2019 / 17:20
Traian Băsescu, fost președinte al României
Traian Băsescu, fost președinte al României

O lege din 2001 dă dreptul foștilor șefi de stat ai României la o indemnizație echivalentă cu 75% din salariul președintelui în funcție. Deși nu pare o cheltuială mare pentru finanțele statului, avem deja trei foști președinți care anual primesc sume importante, la care se adaugă și cheltuielile legate de paza lor și cu locuința de protocol pe care aceștia o pot folosi gratuit. Pentru anul 2019, cheltuielile însumate sunt estimate la 616.000 de lei, însă în anii precedenți cheltuielile au fost și mai mari întrucât atunci era beneficiar și regele Mihai.

La momentul adoptării legii, singurii beneficiari erau regele Mihai și fostul președinte Emil Constantinescu. Pe parcurs li s-au alăturat Ion Iliescu și Traian Băsescu. Veniturile acestora au variat în funcție de veniturile președintelui în funcție care, la rândul său, a avut indemnizația calculată, potrivit Legii salarizării unice, având ca termen de referință salariul minim brut pe economie. 

Astfel, până în iunie 2017 inclusiv, Klaus Iohannis încasa în mână aproximativ 15.000 lei pentru ca din iulie indemnizația să-i scadă la circa 12.000 de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii salarizării unice. În cursul anului 2018, președintele a primit în jur de 13.000 de lei lunar. La acest ultim cuantum, indemnizația foștilor șefi ai statului a fost ceva mai mare de 9.750 de lei, adică 117.000 anual.

Citește și: Videanu se întoarce de unde a plecat

Din 2017, plățile la acest capitol au fost făcute direct din bugetul Administrației Prezidențiale când au fost alocați 745.000 de lei. Anul trecut fondul a scăzut la 605.000, în condițiile în care regele Mihai a murit în decembrie 2017. Din această sumă, 349.000 de lei au reprezentat indemnizațiile propriu-zise, iar restul celelalte cheltuieli legate de drepturile foștilor președinți de stat. Pentru 2019, suma totală alocată este de 616.000 de lei, în ușoară creștere în condițiile în care și nivelul salariului minim a crescut și, în consecință indemnizația președintelui în funcție și cele ale predecesorilor săi.

De precizat este că, în afara decesului, plata acestor drepturi încetează în cazul în care un fost șef de stat a fost condamnat penal la o pedeapsă privativă de libertate cu executare. Din acest punct de vedere, singurul care ar putea avea probleme este Ion Iliescu, împotriva căruia a fost începută urmărirea penală în dosarele Revoluției și mineriadei din iunie 1990.

 Citește și: Cei 10 fugari de lux ai României, gaură de jumătate de miliard de euro

 

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.8396
Diferența -0.0026
Zi precendentă 4.8422
USD
Azi 4.4406
Diferența -0.0018
Zi precendentă 4.4424
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-05-2020
EUR flag1 EUR = 4.8396 RON
USD flag1 USD = 4.4406 RON
GBP flag1 GBP = 5.4098 RON
CHF flag1 CHF = 4.5685 RON
AUD flag1 AUD = 2.9040 RON
DKK flag1 DKK = 0.6490 RON
CAD flag1 CAD = 3.1766 RON
HUF flag1 HUF = 0.0138 RON
JPY flag1 JPY = 0.0412 RON
NOK flag1 NOK = 0.4433 RON
SEK flag1 SEK = 0.4588 RON
XAU flag1 XAU = 247.0285 RON
Monede Crypto
1 BTC = 39492.56RON
1 ETH = 906.68RON
1 LTC = 190.10RON
1 XRP = 0.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.44% p.a.
ROBOR:
3 luni: 2.44%
6 luni: 2.53%
12 luni: 2.59%
EURIBOR:
3 luni: -0.2790 %
6 luni: -0.1540 %
12 luni: -0.0930 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 8688.36 1.12%
BET-BK 1674.24 1.77%
BET-FI 44320.56 2.76%
BET-NG 688.06 0.58%
BET-TR 14143.27 1.10%
BET-XT 797.36 1.38%
BET-XT-TR 1306.75 1.36%
BETPlus 1301.08 1.09%
RTL 18068.92 1.05%

Opinii

Există o problemă, a spus ministrul

Legea pensiilor. Cîțu: Vă spun o părere personală

Legea care prevede majorarea pensiilor...

MInistrul explică unde vor putea fi create locuri de muncă

Florin Cîțu descrie: Cum va arăta economia României

Economia va arăta puţin diferit după această...

Grecia a permis cafenelelor şi restaurantelor să redeschidă de luni

Grecii n-au mai REZISTAT! Au deschis TOT

Grecia a permis cafenelelor şi...

Comunicate de presa

Serviciul Staiacasa Plus lansat de Poșta Română

Medicamente la ușă, pentru clujeni

Poşta Română a încheiat un acord...

UNICEF și Poşta Română își unesc eforturile pentru prevenirea infecţiei cu COVID-19.

UNICEF şi Poşta Română, parteneriat pentru prevenirea răspândirii COVID-19

UNICEF și Poşta Română își unesc...

Măsuri fiscal-bugetare de susținere a IMM-urilor. Credite, dobânzi

Ministerul Finanțelor Publice va implementa...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
nxt.23