Burger King în România, record de vânzări într-o săptămână

Dana Mihai |
Data publicării:
Noul restaurant Burger King, deschis în Mega Mall
Noul restaurant Burger King, deschis în Mega Mall

Noul restaurant Burger King, deschis în Mega Mall din București, a servit în primele șapte zile peste 15.000 de clienți, înregistrând un record de vânzări în regiunea Europei Centrale și de Est, unde Burger King are restaurante în Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria și începând de anul acesta, România.

 
 

"Am început în forță deschiderea primului restaurant Burger King în România. Am înregistrat vânzări record în regiunea Europei Centrale și de Est, iar cei 45 de colegi din restaurant au servit peste 15.000 de clienți", a declarat Alan Laughlin, președintele Burger King AmRest.

Tranzacții de peste 127 milioane de lei la Bursa de la Bucureşti

Prima săptămână a Burger King în România poate fi rezumată astfel: peste 18.000 de burgeri vânduți, dintre care 4.200 de Whopper, peste 1.600 de kilograme de cartofi prăjiți vânduți, Oreo Shake, cel mai popular desert vândut, 15.000 clienți serviți.

Noul restaurant Burger King se află, în București, în incinta Mega Mall, și este deschis de luni până duminică, informează Wallstreet.

 
 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.091
USD
Azi 4.3641
Diferența -0.0015
Zi precendentă 4.3656
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0920 RON
USD flag1 USD = 4.3641 RON
GBP flag1 GBP = 5.8241 RON
CHF flag1 CHF = 5.4521 RON
AUD flag1 AUD = 2.8856 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1251 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4330 RON
SEK flag1 SEK = 0.4648 RON
XAU flag1 XAU = 589.3601 RON
Monede Crypto
1 BTC = 402481.09RON
1 ETH = 13645.62RON
1 LTC = 365.89RON
1 XRP = 9.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23538.991.10%
BET-BK4635.400.82%
BET-EF1284.671.04%
BET-FI91152.95-0.04%
BET-NG1742.970.86%
BET-TR55122.551.10%
BET-TRN53247.031.10%
BET-XT2037.530.92%
BET-XT-TR4664.100.93%
BET-XT-TRN4517.690.92%
BETAeRO920.66-0.09%
BETPlus3425.451.05%
RTL52991.781.05%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel