Tranzacții de peste 127 milioane de lei la Bursa de la Bucureşti

Mara Ivan |
Data publicării:
Bursa a închis cu o evoluție mixtă
Bursa a închis cu o evoluție mixtă

Valoarea schimburilor derulate joi pe Bursa de la Bucureşti a depăşit 127 milioane de lei (26,77 milioane de euro), pe fondul unor tranzacţii cu acţiuni Purcari Wineries în valoare de 90,78 milioane de lei, realizate în piaţa ofertelor publice (POF). 

Într-un comunicat remis joi dimineaţa BVB, Purcari a anunţat că Horizon Capital iese din acţionariatul companiei.

"Purcari Wineries Plc ('Purcari', 'Grupul'), unul din cele mai mari grupuri vinicole din Europa Centrală şi de Est, aduce la cunoştinţă că, astăzi (joi, n.r.), Lorimer Ventures Limited, subsidiara deţinută în totalitate de Emerging Europe Growth Fund II, L.P. ('EEGF II'), gestionată de Horizon Capital, a vândut participaţia rămasă de 22,7% din Grup către investitori terţi printr-un proces de bookbuilding accelerat ('ABB'). Horizon Capital, un administrator de fonduri de private-equity cu peste 850 milioane dolari în gestiune, a fost acţionarul Purcari din 2010 prin intermediul EEGF II, un fond din 2008 de 370 milioane dolari", se arată în documentul citat.

În Piaţa reglementată, cele mai tranzacţionate acţiuni au fost cele ale Băncii Transilvania, pentru care s-au realizat schimburi de 12,94 milioane de lei, urmate de titlurile BRD - 5,37 milioane de lei şi Purcari Wineries Public Company - 1,79 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii în şedinţa de joi au fost înregistrate de acţiunile Prebet, care s-au apreciat cu 2,46%, Oil Terminal (+1,5%) şi SIF Moldova (+1,43%). Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Impact Developer&Contractor (-6,67%), Rompetrol Well Services (-4,49%) şi Prodplast (-2,99%).

Citește și Bursa deschide optimist. BET a înregistrat o aprecere de 0,06%

Bursa a închis cu o evoluţie mixtă a indicilor şedinţa de tranzacţionare.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,04%, până la 9.429,07 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a închis în urcare cu 0,03%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în apreciere cu 0,04%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a "pierdut" 0,04%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a consemnat un avans de 0,32% iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,18%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 403645.12RON
1 ETH = 13886.50RON
1 LTC = 361.57RON
1 XRP = 9.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel