Autostrada Sibiu - Piteşti. CNAIR a lansat o nouă licitație

Mara Ivan |
Data publicării:
Justiție
Justiție

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat, miercuri, licitaţia restrânsă pentru proiectarea Secţiunii 3 din Autostrada Sibiu - Piteşti, între Cornetu şi Tigveni.

Potrivit unui comunicat al companiei transmis AGERPRES, anunţul de licitaţie cu precalificare "Proiectare şi execuţie Autostrada Sibiu - Piteşti, Secţiunea 3: Cornetu - Tigveni" a fost publicat în SEAP, iar data limită de depunere a candidaturilor este 10 noiembrie 2020.

Această secţiune conţine: 95 de poduri şi pasaje, un tunel cu două galerii independente în lungime de 1,7 km/galerie, Nod rutier Cornetu şi Nod rutier Văleni, precum şi un ecoduct în zona localităţii Călineşti.

Traseul are o lungime de 37,4 km, iar valoarea contractului este estimată de 5,3 miliarde de lei, fără TVA. Sursa de finanţare o reprezintă fondurile europene nerambursabile.

Citește și CNAIR. Un pas spre realizarea centurilor Sibiu Sud şi Mediaş

CNAIR precizează că termenul de finalizare prevăzut este 12 luni pentru proiectare şi 45 de luni pentru execuţie, conform factorilor de evaluare din Documentaţia de Atribuire.

Autostrada Sibiu - Piteşti va avea o lungime de peste 122 de kilometri, este împărţită în cinci loturi şi va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0881
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3364
Diferența -0.0085
Zi precendentă 4.3449
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0881 RON
USD flag1 USD = 4.3364 RON
GBP flag1 GBP = 5.8273 RON
CHF flag1 CHF = 5.4655 RON
AUD flag1 AUD = 2.8794 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1497 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4686 RON
XAU flag1 XAU = 614.9369 RON
Monede Crypto
1 BTC = 384301.18RON
1 ETH = 13052.28RON
1 LTC = 334.37RON
1 XRP = 8.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24046.730.79%
BET-BK4759.500.44%
BET-EF1309.020.91%
BET-FI91349.56-0.31%
BET-NG1772.600.63%
BET-TR56311.570.79%
BET-TRN54395.560.79%
BET-XT2077.520.77%
BET-XT-TR4755.780.77%
BET-XT-TRN4606.460.77%
BETAeRO927.14-0.57%
BETPlus3496.760.75%
RTL54121.730.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel