Armata SUA caută tehnologii misterioase. Vrea să afle toate secretele

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Tehnologie
Tehnologie

Armata americană își va uni forțele cu organizația pentru studierea Obiectelor Zburătoare Neidentificate, To The Stars Academy of Arts and Science (TTSA) pentru a căuta și cerceta tehnologiile misterioase.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul TTSA, acordul încheiat vizează realizează unor lucrări de cercetare comune și a unor proiecte științifice, cu scopul extinderii ariei de experiență a TTSA, astfel încât noile cunoștințe acumulate să fie folosite pentru perfecționarea mijloacelor de transport ale US Army.

Documentul precizează că întreaga această activitate nu va beneficia de finanțare din partea statului. Publicația Popular Mechanics crede că atenția specialiștilor americani se va concentra pe tehnologiile extraterestre.

Citește și Chinezii au construit un OZN. De fapt, este altceva

Această colaborare survine în contextul în care, în vara acestui an, au apărut o serie de înregistrări video realizate, în diferite momente, de piloții americani și unde pot fi văzute obiecte zburătoare neidentificate. În filmulețe se pot auzi vocile uluite ale celor aflați la manșa avioanelor militare. Autenticitatea înregistrărilor a fost confirmată de armata americană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.095
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.095
USD
Azi 4.3215
Diferența 0.0257
Zi precendentă 4.2958
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0950 RON
USD flag1 USD = 4.3215 RON
GBP flag1 GBP = 5.9031 RON
CHF flag1 CHF = 5.5510 RON
AUD flag1 AUD = 3.0269 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1590 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4457 RON
SEK flag1 SEK = 0.4825 RON
XAU flag1 XAU = 683.2483 RON
Monede Crypto
1 BTC = 339788.08RON
1 ETH = 9951.48RON
1 LTC = 261.13RON
1 XRP = 6.97RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27501.501.65%
BET-BK5553.841.41%
BET-EF1478.581.52%
BET-FI102960.15-0.37%
BET-NG1998.471.28%
BET-TR64401.781.65%
BET-TRN62210.521.65%
BET-XT2379.691.51%
BET-XT-TR5447.501.51%
BET-XT-TRN5276.471.51%
BETAeRO981.77-0.09%
BETPlus3986.251.62%
RTL61841.911.57%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel