ANABI vinde un Lamborghini Urus, un Lamborghini Huracan și un Mercedes Benz AMG G 63

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Fotografie cu rol ilustrativ / Ilustrație: DCBusiness
Fotografie cu rol ilustrativ / Ilustrație: DCBusiness

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) urmează să scoată la licitaţie maşini în valoare de peste 800.000 de euro, confiscate de la grupare infracţională specializată în clonare de carduri în Statele Unite ale Americii, şi care se aflau în custodia Agenţiei încă din anul 2021.

Potrivit unui comunicat al ANABI, transmis vineri AGERPRES, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia împotriva dispoziţiei de valorificare anticipată emisă de Tribunalul Bucureşti privind bunuri mobile sechestrate în valoare totală de 805.198 de euro.

"Tribunalul Bucureşti - Secţia Penală a admis, în octombrie 2023, solicitarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală privind valorificarea anticipată a patru autovehicule aflate în administrarea Agenţiei. În această speţă, având ca obiect cercetarea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, Agenţia a fost desemnată, încă din anul 2021, custode al autoturismelor de către DIICOT - Structura Centrală", se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, Agenţia va proceda la valorificarea, de îndată, a mai multor bunuri, respectiv un autoturism marca Lamborghini Urus, valoare estimată - 280.343 euro, un autoturism marca Lamborghini Huracan, valoare estimată - 247.028 euro, un autoturism marca Mercedes Benz AMG G 63, valoare estimată - 179.761 euro şi un autoturism marca BMW 850I XDrive, valoare estimată - 98.066 de euro.

Astfel, în următoarea perioadă, Agenţia va iniţia procedura de evaluare a bunurilor prin intermediul experţilor independenţi - autorizaţi ANEVAR - şi va organiza licitaţiile publice prin mijloace electronice, informează sursa citată.

Pe 6 mai 2021, procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat opt percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, aceştia având legătură cu un caz anchetat în SUA cu privire la clonarea de carduri bancare, în gruparea investigată de autorităţile americane fiind implicat şi un român.

"În luna octombrie 2020, autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii au trimis în judecată membrii unei grupări infracţionale organizate, din care făcea parte şi un cetăţean român, grupare specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice, respectiv operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos", se preciza într-un comunicat al DIICOT, transmis AGERPRES.

Din cercetările efectuate de către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii a rezultat faptul că, în perioada martie 2019 - iunie 2020, cetăţeanul român împreună cu ceilalţi membri ai grupării au desfăşurat activităţi de montare de dispozitive de skimming la ATM-uri de pe raza oraşului Miami Beach, extragerea datelor aferente cardurilor bancare, falsificarea instrumentelor de plată şi retragerea frauduloasă a sumelor de bani din conturile persoanelor vătămate.

O parte din sumele de bani astfel obţinute au fost transferate de către suspect pe teritoriul României, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

În urma cercetărilor, a rezultat faptul că suspectul a ascuns provenienţa acestor sume de bani, prin încredinţarea lor către diferite persoane, în scopul utilizării ulterioare pentru satisfacerea unor nevoi personale şi prin achiziţionarea, prin interpuşi, a mai multor autoturisme de lux.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate autoturisme, cu o valoare la acea dată de aproximativ 840.000 de euro, ce au fost predate Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, precum şi 15 telefoane mobile, trei laptop-uri, o tabletă, trei carduri bancare etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9751
USD
Azi 4.5777
Diferența -0.0102
Zi precendentă 4.5879
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.5777 RON
GBP flag1 GBP = 5.8147 RON
CHF flag1 CHF = 5.0370 RON
AUD flag1 AUD = 3.0641 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3626 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4288 RON
SEK flag1 SEK = 0.4282 RON
XAU flag1 XAU = 359.4834 RON
Monede Crypto
1 BTC = 313277.55RON
1 ETH = 14386.02RON
1 LTC = 384.34RON
1 XRP = 2.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.06%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17495.92 0.77%
BET-BK 3233.11 1.03%
BET-FI 59384.03 0.21%
BET-NG 1239.89 0.08%
BET-TR 37002.55 0.80%
BET-TRN 36091.36 0.80%
BET-XT 1487.89 0.80%
BET-XT-TR 3106.45 0.84%
BET-XT-TRN 3035.41 0.84%
BETAeRO 1057.41 0.58%
BETPlus 2583.56 0.75%
RTL 38420.45 0.81%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Mircea Coșea: BNR a ajuns un alergător singur de cursă lungă

Banca Națională a României a transmis luni, 13...

Parc industrial / FOTO: Freepik

Șanse bune pentru România. Parcurile industriale, o miză de 10 miliarde de euro

România are toate șansele să devină un...

Bogdan Chirieac

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel