Monștrii de oțel. Cele mai mari tancuri din istorie. GALERIE FOTO

Tancurile au apărut prima dată pe un câmp de luptă pe 15 septembrie 1916, fiind folosite de către britanici în bătălia de pe Somme. Pentru prima dată în Primul război Mondial, disciplinații soldați germani au rupt-o la fugă cuprinși de panică la vederea mașinăriilor inamicului. Era vorba de modelul Mark I (foto) ce depășea 9 metri lungime și 27 de tone și un echipaj de 8 persoane, față de 4-5, cât este media tancurilor moderne.

Succesele obținute de britanici i-au determinat chiar să elaboreze proiectul unui tanc, Flying Elephant, de 100 de tone, însă apoi au abandonat proiectul. Ca să nu rămână ”de căruță”, Germania a proiectat un K-Wagen (foto jos), un monstru cu patru tunuri, de 127 de tone, cu un echipaj de 27 de soldați, însă finalul războiului a oprit proiectul când doar două asemenea tancuri erau în fabricație. 

Francezii au reușit însă să ducă la capăt în perioada interbelică proiectul unui tanc de mari dimensiuni, 69 de tone, 10,2 metri, un tun și patru mitraliere, însă Char 2C a fost utilizat abia în Al Doilea Război Mondial, în 1940, când germanii au câștigat Bătălia Franței cu tancuri de mici dimensiuni, dar foarte rapide. Tot în perioada interbelică, Uniunea Sovietică a început un program intens de mecanizare a Armatei Roșii, câteva modele de tancuri fiind de dimensiuni enorme. Astfel, T-35 (foto) impresiona nu neapărat prin dimensiuni, relativ similare cu alte tancuri grele folosite în a doua conflagrație mondială, cât prin faptul că avea nu mai puțin de cinci turele, în care erau amplasate șase mitraliere și un tun. În pofida formei impresionante, modelul a fost un eșec întrucât era foarte costisitor și avea probleme mecanice majore.

Și KV-2 a avut o soartă asemănătoare. Tunul avea un calibru imens pentru acea vreme, iar turela de proporții făcea ca înălțimea tancului să ajungă la 3,25 metri, care-i dădea dezavantajul că putea fi zărit din vreme de inamic, pe lângă viteza foarte redusă. Deși a fost utilizat  foarte puțină vreme de sovietici, germanii se temeau de apariția KV-2 în bătălie, fiind consemnat că un asemenea tanc a distrus, în 1941, circa 20 de tancuri germane până să fie scos din luptă de atacatorii care încercau să ocupe un pod.

Ulterior, tancurile grele ale sovieticilor au căpătat un design mai puțin ostentativ, dar au fost mult mai eficiente. În schimb, Germania lui Hitler a început războiul cu tancuri mici, însă tonajul și forța de foc a crescut progresiv. Cel mai impresionant a fost Tiger II, care avea 68 de tone și o lungime de 10,2 metri. Tunul de 88 de mm era atât de eficient, iar blindajul tancului atât de solid, încât apăruse printre tanchiștii anglo-americani așa-zisul ”sindrom Tiger”, manifestat prin atacuri de panică în timpul și după întâlnirea cu aceste tancuri mult mai performante decât cele pe care le aveau ei în dotare.

Citește și: Confruntarea monștrilor. Elicopter american versus elicopter rus

O versiune modificată a fost Jagdtiger II (foto), care avea cu trei tone mai mult și un plus de 40 cm la lungime și la care turela fusese înlocuită de o cazemată. 

Deși Hitler cerea tancuri din ce în ce mai mari, era prea puțin pentru a schimba soarta războiului. În pofida superiorității tehnologice a Germaniei în acest domeniu, numărul tancurilor aliaților era mult mai mare decât cel pe care Wehrmacht-ul putea să-l arunce în luptă. În pofida acestei evidențe, Hitler pregătea tancuri și mai puternice. Panzer VIII Maus (foto) avea 188 de tone, la o lungime de 10,5 metri, dar blindajul putea ajunge la grosimea de 22 centimetri. Nu s-au fabricat decât două prototipuri capturate de Armata Roșie în 1945. Maus, care în germană înseamnă ”șoarece”, rămâne cel mai mare tanc produs vreodată.

Hitler nu intenționa să se oprească aici. În pofida sfaturilor generalilor săi care-i atrăgeau atenția că tancurile uriașe nu pot traversa podurile și se afundă ușor în mocirlă, a aprobat proiectul unui tanc de proporții nemaivăzute, care a rămas doar la stadiul de schiță, Landkreuzer P. 1000 Ratte (foto), cu o lungime de 35 de metri și 1.000 de tone. În cele cinci turele, urmau să fie amplasate două tunuri de calibrul 280 mm, folosite atunci doar la navele de război, unul de 128 mm, opt tunuri antiaeriene de 20 mm și două mitraliere destinate pentru eliminarea infenteriștilor inamici. Echipajul urma să aibă până la 41 de oameni, protejați de un blindaj care putea ajunge până la 38 centimetri.

Odată cu începerea Războiului Rece și perfecționarea avioanelor, marile puteri au renunțat la proiectele tancurilor de mari dimensiuni. Astăzi, tendința este de a crește puterea de foc într-un tanc cât mai rapid și, în consecință, cât mai ușor.