Dunărea a coborât sub cel mai sever scenariu luat în calcul. Planul extrem pentru salvarea răcirii de la Cernavodă

Debitul Dunării la intrarea în România a coborât la aproximativ 1.300 de metri cubi pe secundă, cu 35% sub cel mai sever scenariu hidrologic folosit până acum în documentațiile tehnice ale autorităților și cu aproape 67% sub media lunii august. Situația a obligat Guvernul să pregătească succesiv lucrări de dragare, un epiu din piatră, un dig mobil gonflabil și pompe montate pe barje.

În scenariul extrem, în care nici aceste intervenții nu mai asigură suficientă apă, răcirea reactoarelor oprite și a combustibilului uzat ar urma să fie realizată în circuit închis, cu apă demineralizată produsă în centrală sau transportată suplimentar.

Există însă o distincție esențială: posibilitatea de a menține instalațiile nucleare în stare sigură nu înseamnă automat că reactoarele pot produce electricitate la putere maximă.

De altfel, pragul comercial a fost deja depășit. Ambele unități ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt oprite. Unitatea 1 a fost deconectată de la Sistemul Energetic Național pe 28 iulie, iar manevrele pentru oprirea controlată a Unității 2 au început în dimineața zilei de 13 august, potrivit raportului transmis de Nuclearelectrica Bursei de Valori București.

Dunărea a coborât sub scenariul de 2.000 mc/s

Guvernul a recunoscut joi că actualul debit se află sub toate scenariile utilizate în documentațiile instituțiilor care supraveghează, amenajează sau administrează navigația pe Dunăre.

Cel mai nefavorabil scenariu luat anterior în calcul presupunea un debit de 2.000 mc/s la Baziaș. Debitul actual, de aproximativ 1.300 mc/s, este cu 700 mc/s mai mic.

Media multianuală a lunii august este de 3.900 mc/s, iar debitul mediu anual la intrarea în țară este de aproximativ 5.500 mc/s. Guvernul susține că actuala situație reprezintă cel mai mic debit din istoria documentată și avertizează că, la asemenea valori, comportamentul hidraulic al fluviului este dificil de anticipat.

Comparația trebuie însă interpretată corect. Valoarea de 2.000 mc/s nu este prezentată de Guvern drept pragul tehnic la care un reactor trebuie oprit, ci drept cel mai sever scenariu hidrologic utilizat în documentații.

Debitul măsurat la Baziaș nu se transformă automat într-un anumit nivel al apei în bazinul de aspirație de la Cernavodă. Între cele două puncte intervin distanța, repartiția apei între brațele Dunării, depunerile de aluviuni, lucrările hidrotehnice și configurația locală a albiei.

Parametrul decisiv pentru funcționarea centralei este nivelul efectiv al apei în zona prizei și în bazinul din care aspiră pompele de răcire.

Guvernul nu a publicat, în comunicarea de joi, nivelul actual al apei în bazinul de aspirație și nici valoarea la care ar putea începe repornirea unei unități. Prin urmare, nu poate fi calculată în prezent, pe baza informațiilor publice, distanța exactă până la reluarea producției.

Dragarea este prima intervenție, dar rezultatul nu este garantat

Prima soluție este dragarea unor sectoare de pe Dunărea Veche. La bifurcația Bala, aproximativ 85% din apă se îndreaptă în prezent către brațul Bala și numai 15% către Dunărea Veche, de unde apa ajunge spre Cernavodă.

Autoritățile vor să execute canale cu o lățime de circa 30 de metri și o adâncime de minimum doi metri. Intervențiile sunt prevăzute în mai multe puncte, inclusiv în zona kilometrilor 305-306, 308,5, 312,5-315, 322, 327 și 342,5.

Scopul este crearea unor condiții în care o cantitate mai mare de apă să rămână pe Dunărea Veche și să ajungă către priza centralei.

Nivelul extrem de scăzut complică însă chiar operațiunile de dragare. Navele riscă să rămână blocate în bancurile de nisip, iar utilajele cu pescaj mic au o capacitate de lucru mai redusă.

Guvernul admite că dragarea creează numai condițiile pentru redistribuirea debitului, nu certitudinea că volumul de apă care ajunge la Cernavodă va crește suficient.

Barjele testează efectul unui dig permanent

În apropierea podului de la Cernavodă au fost amplasate și ancorate barje pe o lungime totală de aproximativ 200 de metri. Acestea sunt așezate perpendicular pe malul stâng și trebuie să împingă curentul către șenalul navigabil, gura Canalului Dunăre-Marea Neagră și priza centralei.

Configurația reprezintă un test pentru o lucrare permanentă: un epiu din piatră, construit în aval de pod.

Epiul ar urma să pornească de la malul stâng către mijlocul fluviului, pe o lungime de aproximativ 150 de metri. Rolul său nu este să ridice rapid nivelul întregii Dunări, ci să dirijeze apa către partea mai adâncă a albiei și să reducă reumplerea cu nisip a zonelor dragate.

Efectele barjelor sunt monitorizate, iar configurația poate fi modificată sau retrasă. Guvernul avertizează că, în condițiile hidrologice actuale, nici această soluție nu are un rezultat garantat.

Detaliile intervențiilor au fost prezentate de Comitetul Interministerial Bala-Cernavodă.

Dig gonflabil și pompe montate pe barje

Dacă nivelul Dunării continuă să scadă, următorul nivel de intervenție vizează canalul de aducțiune către bazinul centralei.

Autoritățile analizează instalarea unui dig mobil gonflabil sau tubular, care să rețină apa la un nivel suficient pentru sistemele actuale de răcire. Structura ar putea fi montată în maximum o zi.

Digul ar urma să fie completat cu pompe amplasate pe barje sau pontoane plutitoare. Acestea ar transfera apă către centrală chiar dacă alimentarea gravitațională din Dunărea Veche nu mai asigură debitul necesar.

În situații critice, apa din Canalul Dunăre-Marea Neagră ar putea fi folosită împreună cu sistemul de pompare.

Soluția este gândită pentru menținerea răcirii reactoarelor și a depozitelor de combustibil uzat cu instalațiile utilizate în prezent. Nu rezultă însă din comunicatul Guvernului că digul și pompele ar permite automat repornirea comercială a unuia sau a ambelor reactoare.

Ultimul nivel: răcire în circuit închis

Pentru un scenariu și mai sever, Nuclearelectrica are în rezervă pompe, generatoare de mare putere și instalații pentru răcirea apei.

Guvernul afirmă că aceste echipamente ar permite răcirea reactoarelor oprite și a depozitelor de combustibil uzat inclusiv dacă nivelul apei în zona Cernavodă ar ajunge la circa 1,05 metri.

Răcirea s-ar face în circuit închis, cu aport de apă demineralizată produsă de instalațiile de tratare ale centralei. Acestea ar putea utiliza apă din puțuri subterane. Dacă producția proprie nu este suficientă, apa demineralizată ar putea fi adusă cu cisterne auto, vagoane-cisternă sau autospeciale de stingere a incendiilor.

Aceasta este o soluție destinată securității instalațiilor, nu funcționării reactoarelor la putere nominală.

Chiar și după oprirea reacției de fisiune, combustibilul continuă să genereze căldură reziduală și trebuie răcit. Cantitatea de căldură este însă mult mai mică decât în timpul funcționării la putere maximă. Din acest motiv, menținerea unui reactor oprit în stare sigură necesită mult mai puțină apă decât producerea comercială de electricitate.

Ghidurile Agenției Internaționale pentru Energie Atomică arată că, în condiții de secetă, operatorii pot fi obligați să reducă puterea sau să oprească reactoarele tocmai pentru a păstra capacitatea de răcire și marjele de securitate. AIEA separă explicit pierderea producției de menținerea siguranței instalației.

Guvernul susține că siguranța centralei poate fi asigurată în orice scenariu. Comunicarea publică nu conține însă o evaluare separată a CNCAN privind noile soluții tehnice analizate.

Câtă energie lipsește din sistem

Fiecare reactor CANDU de la Cernavodă are o putere electrică brută de 706,5 MW, iar consumul serviciilor interne este mai mic de 8%, potrivit datelor tehnice publicate de Nuclearelectrica.

În condiții normale, o unitate livrează în rețea aproximativ 650-700 MW. Oprirea unui singur reactor înseamnă, prin urmare, dispariția din sistem a unei producții constante de aproximativ 15.600-16.800 MWh în fiecare zi.

Cu ambele unități oprite, pierderea ajunge la circa 1.300-1.400 MW și la peste 31.000 MWh pe zi. Centrala asigură în mod obișnuit aproape 20% din producția națională de electricitate.

Impactul este mai mare decât arată simpla comparație a puterilor instalate. Energia nucleară este produsă constant, inclusiv noaptea și în orele de consum maxim, în timp ce producția solară și eoliană variază în funcție de vreme.

Lipsa celor două reactoare trebuie acoperită prin producție suplimentară în centrale pe cărbune și gaze, prin hidroenergie, atunci când rezervele permit, sau prin importuri. Situația poate crește atât costurile de echilibrare a sistemului, cât și prețurile energiei în orele în care producția regenerabilă scade.

Repornirea depinde de nivelul local, nu numai de debitul de la Baziaș

Prognoza hidrologică indică o creștere lentă a debitului la intrarea în țară, de la aproximativ 1.300 la 1.550 mc/s. Chiar și această valoare rămâne cu aproximativ 60% sub media lunii august.

Creșterea de la Baziaș are nevoie de mai multe zile pentru a ajunge în zona Cernavodă. În plus, nu întreaga cantitate suplimentară de apă se va regăsi în bazinul de aspirație al centralei.

Decizia de repornire nu poate fi luată doar pe baza debitului anunțat la intrarea în țară. Nuclearelectrica trebuie să constate că nivelul local și parametrii de operare permit funcționarea pe o perioadă suficientă, fără riscul unei noi opriri după câteva zile.

Situația actuală arată că România a coborât nu doar sub media hidrologică, ci și sub limita inferioară a scenariilor pe care instituțiile și-au construit planurile. Aceasta nu înseamnă că siguranța nucleară a fost pierdută, dar înseamnă că funcționarea comercială a centralei nu mai poate fi susținută cu infrastructura obișnuită de alimentare cu apă.

Raportul final al Comitetului Interministerial Bala-Cernavodă, care ar trebui prezentat în jurul datei de 13 septembrie, va trebui să indice soluțiile alese, termenele de execuție și sursele de finanțare. La fel de important, documentul ar trebui să precizeze pragurile tehnice pentru repornirea reactoarelor și capacitatea reală de producție care poate fi menținută la diferite niveluri ale Dunării.