Zboruri întârziate sau anulate în Europa, inclusiv de Paște. Cu ce se confruntă industria aeriană

Antonia Popescu |
Data publicării:
Foto ilustrativ: Pexels.com
Foto ilustrativ: Pexels.com

Companiile aeriene și aeroporturile din Europa nu au suficienți angajați pentru a face față numărului tot mai mare de călători. Astfel, și vacanțele sunt perturbate sau anulate în vestul Europei.

Pe măsură ce statele au început să renunțe la restricțiile impuse în pandemie, oamenii și-au reluat călătoriile. Însă, în ultimele zile, mii de turişti şi-au văzut vacanţele de Paşte perturbate sau chiar anulate, deoarece companiile aeriene şi aeroporturile nu au suficient personal pentru a face faţă cererii, potrivit Reuters.

Asta după ce creșterea cazurilor de Covid-19 în Marea Britanie a provocat absenţe ale personalului companiilor aeriene şi aeroporturilor, care aveau deja probleme în a găsi personal după ce lucrătorii au părăsit industria în timpul pandemiei.

Transportatorul low-cost easyJet este unul dintre cei mai afectaţi. Compania a anulat marți aproximativ 60 de zboruri în Marea Britanie și anunță că se așteaptă la un număr similar de anulări în zilele următoare. Asta după ce în weekend transportatorul a anulat peste 200 de curse, iar luni alte 62.

Consultanții din turism spun că ar fi nevoie să treacă cel puţin două - trei luni pentru a depăși situația dificilă, care a fost creată de lipsa personalului, creșterea cazurilor de Covid-19 şi întârzierile în aprobarea permiselor de securitate pentru angajații aeroporturilor şi companiilor aeriene.

Dependentă de gazul rusesc, Italia anunţă că un embargo nu este încă pe masa discuţiilor

Cazul EasyJet nu este însă singular. British Airways a anulat 662 de zboruri săptămâna trecută, arată firma de consultanță Cirium, dar acestea includ și cursele pe distanţe lungi suspendate din cauza sancţiunilor şi restricţiilor, precum cele spre Rusia şi părţile din Asia afectate de Covid-19. Compania a refuzat însă să ofere detalii despre zborurile anulate din alte motive, dar un purtător de cuvânt a declarat că numărul zborurilor anulate în ultimele zile din cauza îmbolnăvirii personalului este de cel mult zece.

Acesta a arătat însă că ritmul lent în care se fac verificările obligatorii pentru personalul nou angajat a întârziat creșterea numărului de zboruri până la vară. În aceste condiții, compania şi-a redus deja creşterea planificată a serviciilor cu aproximativ 20 de zboruri pe zi până la sfârşitul lunii mai.

Lipsa de personal este o problemă atât în aer, cât și la sol.

Marți, cozile de la Aeroportul Manchester, al treilea cel mai aglomerat din Marea Britanie după Heathrow şi Gatwick din Londra, au fost atât de mari încât au ieșit din terminal, iar pasagerii s-au plâns că au așteptat ore întregi la caruselul de bagaje. Reprezentanții aeroportului au arătat că pe măsură ce activitatea continuă să se redreseze după pandemie și numărul de pasageri crește, cozile de securitate pot fi uneori mai lungi decât de obicei.

Asociaţia Operatorilor de Aeroporturi din Marea Britanie a declarat că membrii săi îşi sporesc personalul cât mai rapid posibil. Dar combinația creată de concurența mare de pe piața forței de muncă, întârzierile în acordarea permiselor de securitate pentru noii angajați și pentru cei care se reîntorc la lucru, precum și absențele legate de coronavirus ar putea pune sub presiune unele aeroporturi.

Totodată, Aeroportul din Dublin a avertizat pasagerii că vor fi cozi lungi în următoarele săptămâni, pe măsură ce își reia operațiunile la capacitate maximă, angajează și pregătește personalul de securitate.

Ryanair, cel mai mare transportator low-cost din Europa, al cărui număr de pasageri a depășit luna trecută nivelul de dinainte de pandemie, a cerut guvernului irlandez să folosească armata pentru a putea face față întârzierilor, pe fondul temerilor cu privire la impactul perioadei sărbătorilor de Paște asupra operațiunilor sale.

La rândul său, cel mai mare operator aeroportuar din Germania, Fraport, a avertizat pasagerii cu privire la întârzierile de Paște. Grupul, ce deține facilități în nouă țări și operează aeroportul din Frankfurt, a recrutat deja trei sute de angajați în primul trimestrul al anului și își propune să angajeze o mie în acest an.

Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene estima la începutul anului că traficul de pasageri va ajunge în acest an până la 90 la sută din nivelul din 2019. Asta după ce anul trecut companiile aeriene din Europa au înregistrat pierderi de 18,5 miliarde de euro, în condițiile în care numărul de pasageri a fost cu 1,5 miliarde mai mic decât înainte de pandemie, iar numărul zborurilor a fost cu aproximativ 70 la sută mai redus, potrivit Digi24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9757
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.6253
Diferența -0.0247
Zi precendentă 4.65
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 08-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9757 RON
USD flag1 USD = 4.6253 RON
GBP flag1 GBP = 5.7992 RON
CHF flag1 CHF = 5.0905 RON
AUD flag1 AUD = 3.0498 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3792 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 344.1151 RON
Monede Crypto
1 BTC = 289500.90RON
1 ETH = 13970.02RON
1 LTC = 373.31RON
1 XRP = 2.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.06%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17244.57 0.14%
BET-BK 3171.54 0.23%
BET-FI 60375.79 0.42%
BET-NG 1230.07 -0.07%
BET-TR 35780.39 0.14%
BET-TRN 34955.70 0.14%
BET-XT 1466.93 0.15%
BET-XT-TR 3009.51 0.15%
BET-XT-TRN 2945.06 0.15%
BETAeRO 1049.71 -0.46%
BETPlus 2547.00 0.17%
RTL 37830.38 0.13%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel