Vouchere 250 de lei. Urmează șase noi tranșe

1671479767057_41285100
Programul Sprijin pentru România continuă și în 2023
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a încărcat a patra tranşă în valoare de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul "Sprijin pentru România".

Potrivit unui comunicat al instituţiei, valoarea totală a tranşei IV se ridică la peste 593 de milioane de lei şi a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români.

Pentru acest an au fost patru tranşe, în valoare totală de 1.000 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul acestui an.

"Sper eu că am reuşit să facem o surpriză plăcută celor 2,4 milioane de români care beneficiază de ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde pe care îl oferim prin programul Sprijin pentru România. Datorită strânsei colaborări între MIPE şi celelalte părţi implicate în proces, am încărcat tranşa IV înainte de sărbători, pentru ca românii vulnerabili să se bucure de un mic ajutor pentru ca de pe masa de sărbători să nu lipsească produsele tradiţionale. Separat, din luna noiembrie am început să distribuim o nouă tranşă de pachete cu ajutoare alimentare de 24 kg, ce conţin 12 tipuri de produse de bază pentru consum. Sunt măsuri fireşti pentru a contribui la satisfacerea celor mai elementare nevoi ale acestor persoane. Pentru anul viitor, strategia la nivelul Guvernului va fi să aducem românilor investiţii în sănătate, infrastructură şi digitalizare, dar să ne asigurăm că oferim venituri mai mari şi sprijin pentru categoriile vulnerabile. În acest sens, am reuşit să prelungim ajutorul de 250 de lei pentru întreg anul 2023, urmând să încărcăm şase noi tranşe o dată la două luni", a declarat ministrul Marcel Boloş.

Guvernul a aprobat acordarea a şase noi tranşe de 250 de lei pentru alimente şi mese calde, în cursul anului 2023, şi majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul.

Potrivit MIPE, până în prezent s-a efectuat încărcarea pentru beneficiarii care au intrat deja în posesia cardurilor urmând ca, în continuare, în cursul lunii ianuarie, să se emită şi să se distribuie cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării celei de-a treia tranşe, sau care au fost omişi din aceasta, însumând aproximativ 29.000 de persoane.

O posibilă excepţie ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin, subliniază sursa citată.

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranşa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Separat de voucherele sociale oferite prin programul "Sprijin pentru România", în luna noiembrie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început livrarea unei noi tranşe de pachete cu alimente pentru persoane defavorizate. Pachetele conţin 34 de produse alimentare de bază, precum zahăr, făină, ulei şi conserve.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close