Varșovia acuză Bruxellesul de șantaj în privința fondurilor europene

Antonia Popescu |
Data publicării:
Primii 500 de miliardari lumii s-au îmbogăţit cu un trilion de dolari în 2021
Primii 500 de miliardari lumii s-au îmbogăţit cu un trilion de dolari în 2021

Ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro, a acuzat joi Comisia Europeană că exercită un "şantaj" asupra Poloniei pentru că a sugerat că plata fondurilor europene pentru relansare după criza sanitară este condiţionată de respectarea statului de drept de către Varşovia, relatează AFP.

"Niciun oficial, la un nivel inferior sau înalt, nu are dreptul de a exercita un şantaj sau de a se deda unui tip de şantaj de natură coruptă", a declarat presei ministrul, făcând aluzie la declaraţii ale comisarului european Paolo Gentiloni.

"Dacă am lua aceste afirmaţii în serios, ar însemna că acest oficial spune guvernului polonez, statului polonez, că îi dă banii dacă acceptă condiţii umilitoare asociate unei restricţionări a suveranităţii voastre", a adăugat el.

Miercuri, Paolo Gentiloni a declarat că "discuţiile continuă". "Nu am încheiat încă", a subliniat el, dând asigurări că Bruxellesul are "o atitudine de cooperare" în privinţa planului de relansare în Polonia.

Lista ţărilor cu risc epidemiologic. Peste 10 noi state au intrat în ZONA ROȘIE

"Discuţiile, autorităţile poloneze o ştiu foarte bine, se referă de asemenea şi la chestiunea supremaţiei legilor Uniunii Europene şi posibilele consecinţe ale acestei chestiuni asupra planului de relansare şi rezilienţă polonez", a adăugat comisarul european.

Varşovia şi Uniunea Europeană au o dispută în legătură cu reforme judiciare controversate adoptate de partidului aflat la putere în Polonia, Lege şi Justiţie (PiS).

În joc sunt miliarde de euro reprezentând împrumuturi la o dobândă scăzută (34 de miliarde de euro) şi subvenţii (23 de miliarde) cerute de Polonia.

Bruxellesul nu a dat undă verde alocării banilor din cauza disputei cu Varşovia privind respectarea statului de drept.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0629
Diferența 0.0077
Zi precendentă 5.0552
USD
Azi 4.3681
Diferența 0.0244
Zi precendentă 4.3437
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0629 RON
USD flag1 USD = 4.3681 RON
GBP flag1 GBP = 5.8714 RON
CHF flag1 CHF = 5.4137 RON
AUD flag1 AUD = 2.8269 RON
DKK flag1 DKK = 0.6783 RON
CAD flag1 CAD = 3.1533 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0295 RON
NOK flag1 NOK = 0.4292 RON
SEK flag1 SEK = 0.4553 RON
XAU flag1 XAU = 474.4798 RON
Monede Crypto
1 BTC = 493242.27RON
1 ETH = 19929.76RON
1 LTC = 495.34RON
1 XRP = 13.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20648.940.09%
BET-BK3964.21-0.14%
BET-EF1119.820.11%
BET-FI71227.120.03%
BET-NG1508.060.13%
BET-TR47911.740.09%
BET-TRN46324.840.09%
BET-XT1767.350.05%
BET-XT-TR4015.050.04%
BET-XT-TRN3891.990.04%
BETAeRO964.150.96%
BETPlus3025.710.07%
RTL46113.130.09%

Opinii

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel