Valoarea activelor fondurilor de pensii, private și facultative, a crescut

bani_03441300
Bani
Coform unui raport al ASF, la finalul lumii mai, fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 3,94 miliarde de lei, la finalul lunii mai, în creştere cu 20,6% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, în timp ce fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 107,43 miliarde lei, în creştere cu 22% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2022. 

"Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (94%), majoritatea fiind denominate în lei (90%)", se menţionează în raportul ASF.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 2,675 miliarde de lei, respectiv 66,6%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 927,217 milioane de lei (23,1%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 161,645 milioane de lei, respectiv 4% din totalul activelor.

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 659.615 de participanţi în mai 2023.

Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare. 

Fonduri private obligatorii 

"Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 91% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB", se menţionează în raport.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 69,666 miliarde de lei, respectiv 64,9%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 22,256 miliarde de lei (20,7%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 6,702 miliarde de lei (6,2% din total active).

Conform ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.062.213 milioane de participanţi în mai 2023.

În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital. 

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close