UniCredit confirmă încheierea discuţiilor privind potenţiala vânzare a Monte dei Paschi

Mara Ivan |
Data publicării:
Discuții dificile și de lungă durată
Discuții dificile și de lungă durată

Ministerul italian al Economiei şi UniCredit SpA au anunţat duminică oprirea negocierilor privind potenţiala preluare a băncii Monte dei Paschi di Siena SpA (MPS) de către UniCredit, transmite Reuters.

"În pofida eforturilor ambelor părţi, UniCredit şi Ministerul Economiei anunţă că negocierile referitoare la potenţiala achiziţie a Banca Monte dei Paschi di Siena nu vor mai continua", se arată într-o declaraţie comună.

Anunţul vine după ce surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Executivul de la Roma şi UniCredit SpA se pregătesc să anuleze negocierile privind MPS, deoarece eforturile de a ajunge la un acord privind costisitorul plan de recapitalizare au eşuat.

Decizia de încheiere a discuţiilor complică eforturile Guvernului premierului Mario Draghi de a îndeplini termenul limită stabilit cu UE pentru mijlocul anului viitor pentru reprivatizarea MPS.

Autorităţile de la Roma vor trebui acum să obţină acordul Bruxelles-ului pentru a injecta mai mulţi bani în Monte dei Paschi şi să negocieze un nou acord privind reduce participaţiei deţinute la MPS.

În iulie, UniCredit a anunţat în mod oficial că a demarat discuţiile pentru preluarea Monte dei Paschi, cea mai veche bancă din lume. După ce a salvat de la faliment MPS în 2017, în schimbul a 5,4 miliarde de euro, Trezoreria italiană a promis că îşi va reduce participaţia de 64% până la jumătatea anului 2022, cel mai târziu.

Citește și Prețul aurului va exploda curând. Explicațiile experților

Preluarea MPS ar fi fost prima operaţiune majoră de fuziuni şi achiziţii demarată de noul director general de la UniCredit, Andrea Orcel, care a preluat postul de CEO în data de 15 aprilie.

Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, Grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 290382.84RON
1 ETH = 8436.59RON
1 LTC = 235.92RON
1 XRP = 6.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel