UE declară război schimbărilor climatice. Un plan ambițios

Mara Ivan |
Data publicării:
"Schimbarea climatică şi diplomaţia ştiinţifică nu mai pot fi din nou accesorii în discuţiile noastre privind politica externă", a declarat șeful diplomației amercane, Antony Blinken
"Schimbarea climatică şi diplomaţia ştiinţifică nu mai pot fi din nou accesorii în discuţiile noastre privind politica externă", a declarat șeful diplomației amercane, Antony Blinken

Uniunea Europeană va lansa, săptămâna viitoare, cel mai ambițios program din lume privind combaterea schimbărilor climatice, proiect cunoscut ca Acordul Verde European, care va schimba în mod radical economia Blocului comunitar, relatează Bloomberg.

Liderii UE se vor angaja ca în 2050 să reducă la zero emisiile de gaze cu efect de seră, potrivit unui proiect de declarație comună pentru summitul din 12-13 decembrie, la Bruxelles. Uniunea Europeană va promite sporirea investițiilor verzi, analizează posibilitatea destinderii interdicției de a acorda ajutoare de stat pentru companii, și impozitarea importurilor din țări care nu corespund standardelor de mediu.  "Este o tranziție generațională pe care trebuie să o realizăm", a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

Planul UE ar plasa Blocul comunitar înaintea altor actori internaționali majori. Țări ca India, China și Japonia, încă nu au transpus angajamentele voluntare asumate prin Acordul climatic de la Paris în măsuri naționale obligatorii. Mai mult, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va retrage SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, semnat în anul 2015.

Comisia Europeană va avea sarcina de a întocmi regulile ce vor transforma economia europeană, după ce liderii statelor membre vor fi aprobat obiectivele pentru 2050 privind clima. Formularea proiectului de comunicat comun însă s-ar putea modifica înainte de summitul de săptămâna viitoare. Pentru a se asigura că Polonia, țară care se bazează într-o mare măsură pe cărbune, nu se va opune obiectivelor în plan climatic, liderii UE vor să propună un "cadru favorabil", care să includă sprijin financiar.

Citește și NASA confirmă veștile proaste: Totul se va schima pe Terra

Comisia Europeană a estimat că, după 2030, ar putea fi necesare investiții suplimentare în energie și infrastructură de până la 290 miliarde de euro pe an pentru îndeplinirea obiectivelor. În cadrul planului, Banca Europeană de Investiții, care va conduce eforturile de finanțare, s-a angajat să mobilizeze 1 trilion de euro pe parcursul unui deceniu.

Von der Leyen a declarat la reuniunea ONU că Executivul UE va propune în luna martie o directivă europeană care "va face ireversibilă tranziția la neutralitatea climatică". Șefa Comisiei Europene urmează să dezvăluie mai multe detalii ale planului în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului European, pe data de 11 decembrie, cu o zi înaintea summitului liderilor UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0927
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0927
USD
Azi 4.3982
Diferența 0.0134
Zi precendentă 4.3848
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0927 RON
USD flag1 USD = 4.3982 RON
GBP flag1 GBP = 5.8456 RON
CHF flag1 CHF = 5.4605 RON
AUD flag1 AUD = 2.8830 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1380 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4622 RON
XAU flag1 XAU = 565.9821 RON
Monede Crypto
1 BTC = 492801.77RON
1 ETH = 16943.49RON
1 LTC = 419.06RON
1 XRP = 10.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21629.270.05%
BET-BK4206.250.05%
BET-EF1175.410.03%
BET-FI78308.73-0.61%
BET-NG1589.06-0.03%
BET-TR50203.720.05%
BET-TRN48539.210.05%
BET-XT1862.39-0.01%
BET-XT-TR4232.30-0.01%
BET-XT-TRN4102.47-0.01%
BETAeRO981.70-4.12%
BETPlus3159.540.06%
RTL48442.250.04%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel