TVA redus locuințe: Deputații au decis ce înseamnă un imobil ce poate fi locuit ca atare

Simona Haiduc |
Data publicării:
Care sunt principalele condiții
Care sunt principalele condiții

Deputații au decis ce dotări minime vor fi necesare pentru a considera că un apartament sau o casă sunt locuibile ca atare la momentul predării către cumpărător, aceasta fiind una dintre condițiile esențiale ce permit aplicarea cotei reduse de TVA (5%) la achiziția de locuințe. 

Aceste precizări au fost necesare deoarece, sub forma lui actuală, Codul fiscal și normele sale nu clarifică ce înseamnă că un imobil poate fi locuit ca atare, astfel că uneori Fiscul consideră că s-a aplicat greșit cota de 5% și cere plata diferenței de TVA până la 19%.

Detaliile fac obiectul unui proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Proiectul, care va fi trimis președintelui țării spre promulgare, va intra în vigoare în trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Prin urmare, există șanse ca noile prevederi că fie aplicate înainte de finalul anului 2022.

Parlamentarii au decis să introducă în Codul fiscal o clarificare din care să reiasă ce dotări minime sunt necesare la livrarea unei locuințe pentru a beneficia de cota de TVA de 5%. Acestea vor fi, în esență, ca un cumpărător să aibă acces liber la locuință, să existe electricitate, apă potabilă și canalizare și să existe cel puțin un spațiu de odihnă, o bucătărie și o baie (fără să conteze dotările și gradul de finisare).

Definiția va arăta așa: „locuințe care la data livrării pot fi locuite ca atare reprezintă locuințele care la data livrării îndeplinesc următoarele condiții:
 
- deținătorii acestora au acces liber individual la spațiul locuibil, fără tulburarea posesiei și a folosinței exclusive a spațiului deținut de către o altă persoană sau familie;

- au acces la energia electrică și apă potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate și a reziduurilor menajere;

- sunt formate cel puțin dintr-un spațiu pentru odihnă, un spațiu pentru pregătirea hranei și un grup sanitar, indiferent care sunt dotările existente și gradul de finisare la data livrării în vederea aplicării (...) cotei reduse de TVA.”

Așa cum subliniază deputații în motivarea amendamentului, vorbim strict de o clarificare mult-așteptată a ideii de locuință locuibilă ca atare la momentul predării sale către cumpărător. Scopul este de a evita, pe viitor, situațiile din practică în care se ajunge la plata cotei standard de TVA pentru că Fiscul consideră că n-au fost îndeplinite condițiile pentru a aplica TVA-ul redus.

„Amendamentul propus nu are scopul de a realiza nicio schimbare pe fond a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească o locuință la data livrării pentru aplicarea cotei reduse TVA de 5% și nici să creeze excepții în aplicarea prevederii legale în discuție. Clarificările aduse prin introducerea noului punct sunt necesare pentru a evita interpretările abuzive și discreționare ale unei noțiuni nedefinite expres în prezent de Codul fiscal (locuințe care în momentul livrării pot fi locuite ca atare) și pentru a asigura, atât contribuabililor constructori și furnizori de locuințe, cât și cetățenilor cumpărători de locuințe, o mai mare securitate juridică a aplicării legii fiscale, norma propusă având astfel doar un rol de clarificare a sensului normei existente”, scriu deputații (la pagina 14 a raportului care conține amendamentul).

În plus, acum câteva zile, inclusiv Camera Consultanților Fiscali a propus Ministerului Finanțelor o clarificare a legislației fiscale în ton cu modificarea dată de Parlament. Clarificarea urmează să se aplice chiar spre finalul acestui an și va fi valabilă atât pentru regulile actuale ale cotei reduse de TVA de 5%, cât și pentru regulile care se vor aplica de la 1 ianuarie 2023, notează Avocatnet.

Citește și Piața imobiliară din Qatar traversează o adevărată revoluție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0835
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0823
USD
Azi 4.3789
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.3826
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0835 RON
USD flag1 USD = 4.3789 RON
GBP flag1 GBP = 5.8344 RON
CHF flag1 CHF = 5.4992 RON
AUD flag1 AUD = 2.8446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1228 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4372 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 572.5195 RON
Monede Crypto
1 BTC = 496661.63RON
1 ETH = 17815.69RON
1 LTC = 434.30RON
1 XRP = 11.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22544.201.03%
BET-BK4338.111.00%
BET-EF1235.541.25%
BET-FI83141.212.22%
BET-NG1698.181.80%
BET-TR52327.151.03%
BET-TRN50592.241.03%
BET-XT1943.951.10%
BET-XT-TR4419.261.10%
BET-XT-TRN4283.541.10%
BETAeRO952.22-0.68%
BETPlus3284.630.96%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel