Știrile economice ale dimineții - 2 iulie 2020

DCBusiness Team |
Data publicării:

Cele mai importante știri economice ale zilei de 2 iulie 2020.

Sprijin pentru angajați. Prelungirea indemnizației de șomaj tehnic

Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică propune o serie de măsuri de sprijin pentru angajați și companii în vederea reluării activităților. 

Program de relansare: Vouchere pentru masa caldă a pensionarilor

În programul de relansare care a fost lansat de Guvernul Orban sunt prevăzute și emiterea de vouchere pentru masă caldă care se vor acorda pensionarilor.

BERD și BEI acordă o finanțare de 12,5 milioane de euro pentru agricultură

Agricover Credit IFN, principala instituţie financiară dedicată finanţării agriculturii româneşti, a obţinut o nouă finanţare în valoare de 12,5 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), împrumuturile urmând să ajute producătorii locali să depăşească impactul pandemiei de coronavirus, au anunţat într-un comunicat cele două instituţii financiare.

Programul de relansare. Granturi pentru fermieri și tineri fermieri

Programul de relansare economică dat publicității de Guvern prevede și granturi pentru dezvoltarea agriculturii şi a industriei agro-alimentare.

SUA dau iama în piața medicamentelor. Cumpără toată rezerva de Remdesivir

Statele Unite au cumpărat aproape întreaga rezervă globală de Remdesivir, unul dintre singurele două medicamente dovedite că ar funcţiona în tratarea Covid-19, potrivit The Independent.

Angela Merkel avertizează UE! Pregătire pentru un eventual EȘEC

Avertismentul cancelarului german vine pe fondul problemelor legate Brexit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0083
Zi precendentă 4.2881
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 305625.55RON
1 ETH = 9103.88RON
1 LTC = 241.67RON
1 XRP = 6.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel