Tensiuni SUA-Iran. Calcule și interese: Europa, China, Rusia

iran_47251200
Deocamdată nimeni nu îndrăznește să intervină
Niciodată relațiile dintre Statele Unite și Iran nu au fost atât de încordate și tensionate ca acum. Asasinarea în Irak, în urma unui atac cu rachetă american, a adus cele două părți la un pas de un conflict deschis. Ce face restul lumii? Care dintre marii jucători ai politicii internaționale, Europa, China și Rusia, ar putea interveni pentru a deschide calea spre dialog? Istoricul Nicole Bacharan încearcă un răspuns.

Europa are putere economică, dar nu are o linie politică unitară, nici efective militare pentru a-și asuma rolul de jandarm al lumii, pierdut de SUA lui Donald Trump din cauza unei politici imposibil, uneori, de descifrat și anticipat, ba chiar incoerentă pe alocuri, consideră Nicole Bacharan.

În opinia ei, Rusia are influența necesară, în special asupra Iranului, dar este departe de a fi puterea militară și economică în stare să se impună dincolo de granițele țării. Cât privește China, nu are influență în zonă.

În privința intereselor, Rusia nu are de ce să intervină. Pentru moment, singura consecință concretă care se conturează din această escaladă este retragerea americană din Irak, spre marea satisfacție a Moscovei. Ca atare, de ce să riște intervenind diplomatic într-o situație care s-ar putea aranja de la sine în favoarea ei?

China nu este nici ea interesată să se amestece în treburile americane pe fondul conflictului comercial cu Washingtonul.

Citește și Experții americani despre un război cu Iranul. Cum s-ar derula

În schimb, Europa ar avea suficiente motive să intervină, susține Nicole Bacharan. Europa nu are nimic de câștigat dacă Orientul Mijlociu devine și mai instabil, ceea ce ar înseamnă și mai mulți refugiați, un risc sporit de atentate și un preț al petrolului tot mai mare. Problema este însă că, în fața unor situații de criză, europenii nu știu să facă front comun.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close