Suedezii vor fabrica pompe de căldură în Polonia. Investiție de sute de milioane

Simona Haiduc |
Data publicării:
Căldură în calorifer / FOTO: Freepik
Căldură în calorifer / FOTO: Freepik

Producătorul suedez de pompe de căldură Aira va deschide săptămâna aceasta prima sa fabrică din Polonia, unde intenționează să construiască 500.000 de unități pe an, pe măsură ce cererea europeană crește. 

Fondată de Vargas Holding, Aira, care deține și producătorul de baterii Northvolt, vizează piețele europene, inclusiv Marea Britanie și Germania, unde prezența pompelor de căldură este relativ scăzută în comparație cu piața de origine a acestui produs, a declarat directorul general al companiei, Martin Lewerth.

O afacere bună

Potrivit estimărilor sale, întreprinderea pe care o conduce are șanse mari să realizeze o afacere prosperă în Polonia, pe fondul unei cereri care nu va face decât să crească și în condițiile în care prețul gazelor naturale continuă să se mențină la un nivel relativ ridicat. 

Pe fondul crizei energetice izbucnită după invazia Ucrainei de către Rusia, în 2022, Uniunea Europeană a declarat că va depune eforturi pentru a implementa, până la sfârșitul deceniului, cel puțin 30 de milioane de pompe de căldură, pentru a reduce dependența de combustibilii fosili importați.

Nu va dura mult

În acel an, vânzările de pompe de căldură în Europa au atins recordul de 2,77 milioane, dar au scăzut cu 5% în 2023, potrivit datelor de la Asociația Europeană a Pompelor de Căldură, deoarece disensiunile privind ritmul și costul tranziției ecologice au dus la interzicerea progresivă  de către Germania a cazanelor pe combustibili fosili.

În decembrie, Comisia Europeană a amânat anunțarea planului de acțiune pentru pompele de căldură până după alegerile europene. Comentând, Lewerth a spus că se așteaptă ca încetinirea să fie temporară, deoarece ritmul instalărilor este puternic, în timp ce subvențiile au crescut pe piețele cheie.

„În Marea Britanie, granturile au crescut de la 5.000 de lire sterline,  la 7.500. În Germania, se poate obține o subvenție de până la 70%. Cred că acestea sunt semnale foarte puternice”, a adăugat CEO Aria. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0953
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0943
USD
Azi 4.294
Diferența -0.0024
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0953 RON
USD flag1 USD = 4.2940 RON
GBP flag1 GBP = 5.8604 RON
CHF flag1 CHF = 5.5781 RON
AUD flag1 AUD = 3.0425 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1546 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4513 RON
SEK flag1 SEK = 0.4803 RON
XAU flag1 XAU = 691.4237 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291658.27RON
1 ETH = 8462.74RON
1 LTC = 232.05RON
1 XRP = 6.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28329.261.98%
BET-BK5652.521.64%
BET-EF1517.561.88%
BET-FI107704.440.32%
BET-NG2027.621.68%
BET-TR66340.161.98%
BET-TRN64082.941.98%
BET-XT2455.321.85%
BET-XT-TR5620.621.85%
BET-XT-TRN5444.141.85%
BETAeRO1016.551.39%
BETPlus4105.321.98%
RTL63702.841.95%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel