STB începe decontaminarea tuturor vehiculelor aflate în circulație

Matei Ion |
Data publicării:
STB
STB

Societatea de Transport Bucureşti SA începe, în noaptea de sâmbătă spre duminică, decontaminarea tuturor celor aproximativ 1.600 de vehicule aflate în parcul circulant, dintre care 1.110 autobuze, 280 de tramvaie, iar restul troleibuze.

"Procedeul utilizat este acela de a pulveriza în interiorul vehiculelor, cu ajutorul unui atomizor, o ceaţă densă de decontaminare, pe baza unei substanţe speciale care distruge virusurile. Acest proces se va desfăşura permanent şi va cuprinde, etapizat, toate vehiculele", informează STB SA într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, în paralel, tot pe timpul nopţii, STB SA a început un program de curăţare a celor 480 de refugii, cu mobilierul aferent, borne, copertine, garduri de separare a căii de rulare etc.

Vești proaste pentru bucureșteni de la STB

Totodată, sunt curăţaţi de vegetaţie şi vopsiţi la bază aproximativ 10 la sută din cei 15.000 de stâlpi aflaţi în administrare.

STB SA face apel la călători să respecte eforturile angajaţilor şi păstreze curăţenia atât în vehicule, cât şi în staţii, dovedind un comportament şi spirit civic responsabile. În cazul în care un vehicul aflat în traseu nu corespunde din punct de vedere al curăţeniei, călătorii pot comunica acest lucru, menţionând numărul de inventar/ numărul de înmatriculare şi linia pe care circulă acesta, la email relaţ[email protected] pentru a se interveni operativ, precizează comunicatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0965 RON
USD flag1 USD = 4.3037 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.5932 RON
AUD flag1 AUD = 3.0406 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1538 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4527 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 679.5488 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293579.56RON
1 ETH = 8673.41RON
1 LTC = 235.89RON
1 XRP = 6.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28579.340.88%
BET-BK5700.190.84%
BET-EF1532.480.98%
BET-FI109595.901.76%
BET-NG2052.681.24%
BET-TR66925.800.88%
BET-TRN64648.650.88%
BET-XT2479.080.97%
BET-XT-TR5675.010.97%
BET-XT-TRN5496.830.97%
BETAeRO1021.290.47%
BETPlus4139.990.84%
RTL64282.030.91%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel