Statutul grefierilor. Schimbări majore. Ce se intenționează

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sunt numeroase modificări
Sunt numeroase modificări

Un proiect de lege intrat deja în dezbaterea senatorilor prevede mai multe modificări ale statulului personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şl al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.

Astfel, potrivit proiectului de act normativ, grefierii nu vor să mai facă parte din personalul “auxiliar”, deoarece munca lor este eminamente juridică, astfel că o sintagmă mai potrivită ar fi “personal de specialitate judiciară”.

Pe de altă parte, ocuparea posturilor vacante să nu se va mai face prin repartizare, o dată pe an, de la Școala Națională de Grefieri, ci individual, de fiecare unitate de parchet sau instanță în parte, atunci când posturile sunt vacante. La concurs ar urma să candideze doar grefierii care au studii superioare juridice, cel puțin 3 ani de activitate într-o funcție juridică, iar după ocuparea postului, să urmeze obligatoriu un curs de 3 luni de formare profesională. Pe durata cursurilor, cazarea și diurna vor fi asigurate din bugetul Școlii.

Ca atare, alineatul (1) din articolul 25 din Legea nr.567/2004, va avea următorul cuprins: “Art.25 – (1) In perioada studiilor, Şcoala Naţională de Grefieri acordă cursanţilor o indemnizaţie lunară de cursant, în cuantum egal cu salariul de bază brut pentru funcţia de grefier debutant.”

De asemenea, alineatul (3) de la articolul 26, devine “perioada de şcolarizare prevăzută în contractul de şcolarizare va fi asimilată vechimii în specialitate.”

Citește și Pensii pentru notarii publici. Senatorii au adoptat un document

Modificări sunt prevăzute și în cazul formatorilor și profesorilor care vor preda la Școala Națională de Grefieri și care vor avea mai multe beneficii. În acest sens, alineatul (2) de la articolul 19 se va preciza că salarizarea personalului de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri la plata cu ora ”se face în funcţie de numărul de ore de activităţi de formare susţinute, de indemnizaţia brută lunară a funcţiei de judecător de curte de apel şi de norma didactică pentru activităţile de formare organizate de Şcoala Naţională de Grefieri.”

În ceea ce privește norma didactică, aceasta se va cuantifica în ore convenţionale şi va fi de cel mult 16 ore fizice săptămânal, prin raportare la anul de formare.

În același timp, activităţile de formare iniţială, continuă sau de formare a formatorilor se va cuantifica în ore convenţionale astfel:

a) în cazul activităţilor de predare (conferinţe), orele efectuate se înmulţesc cu coeficient de 2,5;
b) în cazul activităţilor de seminar, precum şi a altor activităţi didactice sau conexe procesului de formare, orele efectuate se înmulţesc cu un coeficient de 1,5;
c) celelalte activităţi specifice formării vor fi cuantificate pe baza unei metodologii aprobate de Consiliul de conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9762
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9758
USD
Azi 4.6699
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6712
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9762 RON
USD flag1 USD = 4.6699 RON
GBP flag1 GBP = 5.7698 RON
CHF flag1 CHF = 5.1198 RON
AUD flag1 AUD = 3.0092 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.4052 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 344.5697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 312469.22RON
1 ETH = 15175.63RON
1 LTC = 396.94RON
1 XRP = 2.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16886.50 0.04%
BET-BK 3106.54 0.00%
BET-FI 60066.37 -0.07%
BET-NG 1204.74 0.20%
BET-TR 35037.44 0.04%
BET-TRN 34229.86 0.04%
BET-XT 1438.23 0.01%
BET-XT-TR 2950.62 0.01%
BET-XT-TRN 2887.45 0.01%
BETAeRO 1054.90 -0.28%
BETPlus 2494.85 -0.01%
RTL 37086.78 0.08%

Comunicate de presa

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com
Mircea Tomescu, CMO eMAG  Romania, Bulgaria, Ungaria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel