Scutirea de la coplată în sănătate. O nouă măsură aplicată de astăzi

Simona Haiduc |
Data publicării:
Un turist chinez în vârstă de 80 de ani, infectat cu noul coronavirus şi internat în Franţa
Un turist chinez în vârstă de 80 de ani, infectat cu noul coronavirus şi internat în Franţa

Începând de astăzi de scutirea de la coplata în sănătate vor beneficia, pe lângă persoanele care se bucurau până acum de această facilitate, și alte categorii de pacienți.

Coplata în sistemul de sănătate reprezintă o obligație pentru pacienți de a achita o sumă de bani pentru serviciile de spitalizare, atunci când se externează. E adevărat, există și excepții de la această plată, extinse acum printr-o lege publicată vineri în Monitorul Oficial și intrată astăzi în vigoare și care indică noile categorii de pacienți care vor beneficia de scurtire de la coplată. Este vorba despre:

- cetăţenii români, care sunt victime ale traficului de persoane;

- persoanele reţinute, arestate sau deţinute, care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă (dar doar dacă dacă nu obțin venituri din muncă, pensie sau din alte surse).

Mai mult, potrivit noii legi, unele categorii de persoane vor beneficia de scutire, fără să mai conteze dacă obțin venituri sau nu:

- copiii de până în 18 ani;

- tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi;

- absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni;
ucenicii sau studenţii. Și până acum astfel de persoane beneficiau de scutire, dar numai dacă nu câștigau venituri din muncă.

Citește și Plata serviciilor medicale la privat. Care sunt obligațiile clinicilor

Altă noutate a Legii nr. 186/2019 este că vor beneficia de servicii medicale, prin scutire de la coplată, și unele persoane care nu au cod numeric personal și cărora nu le-a fost înregistrată nașterea. Mai exact, e vorba de:

- copiii până în 18 ani;

- femeile însărcinate și lăuzele;

- victimele traficului de persoane.

Conform actului normativ, aceste persoane vor beneficia de servicii medicale relevante „în termen de maximum un an de zile de la data primei prezentări la furnizorul de servicii medicale.” De asemenea, astfel de persoane vor declara că „nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă, cu excepţia copiilor de până la 14 ani şi a persoanelor cu handicap, pentru care declaraţia se formulează de către persoanele care le însoţesc la furnizorul de servicii medicale”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0639
Diferența -0.0028
Zi precendentă 5.0667
USD
Azi 4.4699
Diferența -0.0225
Zi precendentă 4.4924
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0639 RON
USD flag1 USD = 4.4699 RON
GBP flag1 GBP = 6.0206 RON
CHF flag1 CHF = 5.4252 RON
AUD flag1 AUD = 2.8689 RON
DKK flag1 DKK = 0.6789 RON
CAD flag1 CAD = 3.2358 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4387 RON
SEK flag1 SEK = 0.4656 RON
XAU flag1 XAU = 473.9101 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467332.69RON
1 ETH = 11196.25RON
1 LTC = 391.43RON
1 XRP = 9.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18305.141.56%
BET-BK3424.940.89%
BET-EF999.261.68%
BET-FI58617.99-0.36%
BET-NG1323.621.71%
BET-TR41147.001.56%
BET-TRN39914.181.56%
BET-XT1559.731.37%
BET-XT-TR3442.741.38%
BET-XT-TRN3347.151.38%
BETAeRO858.64-0.86%
BETPlus2689.261.45%
RTL40856.261.76%

Opinii

Adrian Negrescu, analist economic

„Harakiri economic” la București! Adrian Negrescu demontează creșterile de taxe

În contextul consultărilor de la Cotroceni...

Micile afaceri din România, surprinzător de puternice

Cifrele surprinzătoare ale microîntreprinderilor din România: 220 de miliarde de lei în 2023!

Peste 650.000 de microîntreprinderi au produs...

Sinteza SA

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel