“Revoluţia” de la ANAF a fost respinsă

anaf_14850800
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Proiectul de lege care prevedea reorganizarea activităţii ANAF, prin care se va proceda la desfiinţarea celor opt direcţii judeţene ale instituţiei şi înfiinţarea direcţiilor finanţelor publice judeţene, care trecuse în luna februarie a acestui an de Parlament a fost respins de Senat.    

Proiectul de lege pentru reorganizarea ANAF pe judeţe a fost declarat neconstituţional de Curtea Constituţională pe motiv că a fost adoptat de Parlament fără a lua în considerare existenţa fondurilor necesare acestei reorganizări.

ANAF impozitează veniturile din criptomonede. De când se aplică

Iniţial, Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a fost adoptat de către Parlament cu 168 voturi „pentru”, 101 „împotrivă” şi 3 abţineri.

„În subordinea Agenţiei se înfiinţează direcţiile finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu sediul în municipiile reşedinţă de judeţ, respectiv municipiul Bucureşti, instituţii publice cu personalitate juridică. Cele opt direcţii generale regionale ale finanţelor publice se desfiinţează şi devin prin divizare direcţii ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti”, prevedea proiectul de lege, scrie Mediafax.

 
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close