Revista Time: Personalitățile Anului 2020

Antonia Popescu / 11 dec 2020 / 10:39
Revista Time: Personalitățile Anului 2020
Revista Time: Personalitățile Anului 2020

Al 46-lea preşedinte ales al SUA, Joe Biden, şi vicepreşedintele ales, Kamala Harris, au fost desemnaţi joi ''Personalităţile Anului'' 2020 de revista americană Time, care subliniază că această distincţie "nu este doar pentru anul care a fost, ci şi pentru cel care urmează'' şi că ambele perioade reprezintă "ceva istoric".

Acest lucru a fost evidenţiat de redactorul-şef al Time, Edward Felsenthal, pentru a justifica motivele acestor alegeri, în care pentru prima dată revista, care a desemnat deja mai mulţi preşedinţi ai acestei ţări drept personalităţile anului, decide să-l includă şi pe partenerul politic al preşedintelui.

"Pentru schimbarea poveştii americane, pentru a arăta că forţele empatiei sunt mai mari decât furia divizării, pentru a împărtăşi o viziune a vindecării într-o lume îndurerată'', a mai explicat Felsenthal alegerea făcută.

"Următorii patru ani vor fi un mare test pentru ei şi pentru noi toţi, pentru a vedea cât de departe pot atinge unitatea pe care au promis-o", a adăugat acesta.

Aceste pensii s-au recalculat și au crescut

El făcea referire la discursul de victorie susţinut de ambii politicieni pe 7 noiembrie şi în care Joe Biden s-a prezentat ca un lider conciliator care încearcă să pună capăt polarizării politice din ţară şi în care cel care a fost vicepreşedinte al lui Barack Obama între 2009 şi 2017 a asigurat: "Acesta este momentul vindecării în Statele Unite".

Lăudându-i pe amândoi, revista compară victoria lor electorală împotriva lui Trump cu mitul grecesc al uciderii minotaurului de către Tezeu.

Revista a subliniat, de asemenea, că Biden a rupt barierele de gen şi rasiale alegând-o pentru funcţia de vicepreşedinte pe Kamala Harris, pe care a apreciat-o pentru "carisma" şi "duritatea" ei atunci când a fost vorba de interogarea oficialilor administraţiei Trump. Time a evidenţiat importanţa originii sale, fiică a unui tată jamaican şi a unei mame indiene, şi a carierei sale profesionale ca procuror general al statului California înainte de a-şi câştiga locul în camera superioară a Congresului SUA în 2016.

Pe coperta revistei apare o fotografie cu Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, şi Kamala Harris, în vârstă de 56 de ani, cu mesajul "Schimbarea istoriei Americii".

Este doar a zecea oară în istoria Statelor Unite când un candidat la preşedinţie a reuşit să învingă un preşedinte în funcţie, a menţionat revista.

În urma celei mai tumultuoase campanii prezidenţiale din SUA din vremurile moderne, desfăşurată în criza generată de pandemia ucigaşă, a unei devastări economice şi a unei crize naţionale provocate de conflicte rasiale, Biden şi Harris au triumfat în alegerile care au atras cea mai mare participare la vot din ultimul secol.

Tandemul prezidenţial american a fost ales dintr-o listă de patru finalişti care îl includea şi pe preşedintele în exerciţiu, Donald Trump, desemnat în 2016 omul anului de către Time, la o lună după victoria sa în alegerile din acel an. Trump nu a reacţionat imediat la acordarea acestui titlu rivalului său în acest an. Mulţi se aşteptau să fie furios, scrie AFP.

Ceilalţi doi finalişti, ambii reprezentaţi de grupuri, erau doctorul Anthony Fauci şi lucrătorii din domeniul sănătăţii care luptă împotriva pandemiei COVID-19 şi mişcarea împotriva inegalităţilor rasiale declanşată de moartea bărbatului de culoare George Floyd la sfârşitul lunii mai, asfixiat de un poliţist în timpul arestării.

Personalitatea anului este de obicei o persoană, dar în trecut au mai fost numite grupuri de persoane. Potrivit revistei, titulatura este acordată celor care "ne-au afectat cel mai mult viaţa, în bine sau în rău". În 2017, distincţia a fost acordată persoanelor care au rupt tăcerea în faţa agresiunilor sexuale, declanşând mişcarea #MeToo.

Time a început această tradiţie în 1927. Activista adolescentă pentru climă Greta Thunberg a devenit anul trecut cea mai tânără deţinătoare individuală a distincţiei.

Biden, în vârstă de 78 de ani, care a îndeplinit două mandate în funcţia de vicepreşedinte al lui Barack Obama, va deveni cea mai în vârstă persoană care va prelua funcţia de preşedinte american când va depune jurământul pe 20 ianuarie. Harris va deveni prima femeie, prima persoană de culoare şi prima persoană de origine asiatică care urmează să fie învestită în funcţia de vicepreşedinte, notează Reuters.

Donald Trump, care a continuat să susţină afirmaţii nefondate că alegerile din 2020 au fost fraudate împotriva sa şi că este câştigătorul de drept, nu este de aşteptat să participe la ceremonia de învestire. Joe Biden a câştigat cu aproximativ 81 de milioane de voturi în total, cu aproximativ şapte milioane de voturi mai mult decât fostul magnat imobiliar.

În afară de Personalitatea anului, revista Time i-a numit pe cântăreţul american Bruce Springsteen şi grupul sud-coreean de K-Pop BTS drept "Artiştii anului", iar vedeta de baschet LeBron James a fost desemnată Sportivul Anului. Anunţurile au fost făcute joi seara în timpul unei emisiuni speciale transmise în direct pe NBC.

Unele critici au apărut joi seară pe reţelele de socializare, estimând că "lucrătorii esenţiali" cei mai expuşi pandemiei ar fi trebuit să fie selectaţi de revistă mai degrabă decât de Joe Biden. Aceşti lucrători - îngrijitori, curieri, angajaţi la supermarket sau transport etc. - fuseseră numiţi personalităţi ale anului de către cititorii Time, dar conducerea revistei nu i-a reţinut pentru alegerea sa finală.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.8831
Diferența 0.0047
Zi precendentă 4.8784
USD
Azi 4.0924
Diferența 0.0421
Zi precendentă 4.0503
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 07-03-2021
EUR flag1 EUR = 4.8831 RON
USD flag1 USD = 4.0924 RON
GBP flag1 GBP = 5.6478 RON
CHF flag1 CHF = 4.4065 RON
AUD flag1 AUD = 3.1352 RON
DKK flag1 DKK = 0.6566 RON
CAD flag1 CAD = 3.2197 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0377 RON
NOK flag1 NOK = 0.4769 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 223.0612 RON
Monede Crypto
1 BTC = 203688.69RON
1 ETH = 6794.16RON
1 LTC = 760.90RON
1 XRP = 1.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 1.88% p.a.
ROBOR:
3 luni: 1.70%
6 luni: 1.74%
12 luni: 1.76%
EURIBOR:
3 luni: -0.5410 %
6 luni: -0.5180 %
12 luni: -0.4860 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 10322.04 -0.18%
BET-BK 1946.63 -0.32%
BET-FI 44535.08 -0.35%
BET-NG 757.29 0.15%
BET-TR 17378.47 -0.18%
BET-XT 916.17 -0.17%
BET-XT-TR 1549.86 -0.16%
BETPlus 1541.08 -0.18%
RTL 21552.15 -0.57%
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia
Portugalia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt1
YesMy