RA APPS vinde pe bucăți un bloc din centrul Bucureștiului

licitatie_53771000
Are o valoare estimată de peste un miliard de lei
RA APPS a scos la licitație un bloc din Bulevardul Carol 1 pe care îl vinde etaj cu etaj.

Prima parte scoasă la licitație este un spațiu cu destinația de garaj, situat la parterul imobilului cu regim de înălțime S+P+Mez+6E, din B-dul Carol I nr.12, sector 3, București, compus din 5 încăperi în suprafață exclusivă totală de 168,15 mp (garaj cu S= 86,44 mp, garaj cu S= 75,45 mp, dependințe cu S totală de 6,26 mp), teren cotă indiviză 2,03 mp (prima licitație), preţul de pornire a licitaţie este de 146.100 Euro.

Din aceeași clădire este scos la licitație etajul 2 care este compus din 16 încăperi în suprafață exclusivă totală de 345,34 mp și 9 încăperi în suprafață totală în cotă indiviză de 67,75 mp (cota indiviză de 48,46% din 139,81 mp), teren cotă indiviză 104,18 mp (prima licitație), iar prețul de pornire pentru acest spațiu este de 449.300 €.

Vilele de protocol din România. Mulți bani pentru lucrări de renovare

De la aceeași adresă (aceeași clădire), RA APPS vinde și etajul 3 care este compus din 51 de încăperi în suprafață exclusivă totală de 850,20 mp, teren cotă indiviză 243,73 mp (prima licitație) iar preţul pornire a licitaţie este de 920.300 €.

Din același bloc se mai vinde ultimul etaj, respectiv 6 care este compus din 15 încăperi în suprafață exclusivă totală de 290,58 mp, teren cotă indiviză 94,36 mp (prima licitație) cu prețul de pornire de 235.700 €.

Data limită de înscriere la licitație este de 19 septembrie 2019 la ora 10.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close