Proiectul BRUA, gaură neagră la bugetul UE?

BRUA
BRUA

Un studiu realizat de Global Witness arată că șapte proiecte de conducte de gaze, realizate în ultimii ani cu fonduri UE, au fost sistate sau anulate.

ONG-ul care a realizat studiul estimează că 440 de milioane de euro, cheltuiți din fonduri europene, au fost utilizați pe șapte proiecte de gaze care au eșuat sau au fost suspendate, notează Climatechangenews.

Mare parte din această sumă, peste 430 milioane de euro, a fost cheltuită pe conducta BRUA, destinată conectării Bulgariei, României, Ungariei și Austriei la rezervele de gaze din Marea Neagră.

Subiectul gazelor offshore din zona economică a Mării Negre a Bulgariei și României a fost un subiect fierbinte în trecut, iar în cazul Bulgariei, situația pare că se află într-un impas complet.

Conceput pentru a scădea dependența Europei de gazul rusesc, BRUA își propune să transporte 1,75 miliarde de metri cubi de gaz în prima sa fază, proiectul costând aproximativ 479 milioane de euro.

Citește și: 

O porțiune a conductei a fost finalizată de România în noiembrie 2020, dar este situată în întregime pe teritoriul țării noastre și nu ajunge nici la Marea Neagră și nici la frontiere, relatează autorii studiului.

Investitorii sunt acum îngrijorați de faptul că BRUA nu va transporta gaze din Marea Neagră, după ce Exxon - care deține mare parte din participațiile la proiect - a anunțat că dorește să-și vândă licența.

Planurile de extindere a BRUA în Ungaria au fost anulate în aprilie anul trecut și este puțin probabil ca țeava să transporte acum gaze din Marea Neagră, susține Global Witness.

Celelalte șase proiecte sunt:

A treia Interconectare de gaze Portugalia-Spania  (anulată) Subvenție UE:  97.359 EUR

Conducta de gaze Midcat care  leagă Franța și Spania (anulat). Subvenție UE: 6.253.708 EUR

Interconectarea de gaz Polonia-Republica Cehă  (shelved). Subvenție UE:  1.360.868

Conducta de gaze Pince-Lendava-Kidričevo  (nici o activitate , deoarece a primit fonduri UE în 2014). Subvenție UE:  344.500 EUR

Interconectorul de gaze Austria-Cehia  (oprit). Subvenție UE:  41.993 €

Proiectul de  gaze Eastring care  leagă Slovacia de granița bulgară-turcă prin România și Ungaria (amânat pe termen nelimitat). Subvenție UE:  438.527 EUR

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0629
Diferența 0.0077
Zi precendentă 5.0552
USD
Azi 4.3681
Diferența 0.0244
Zi precendentă 4.3437
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0629 RON
USD flag1 USD = 4.3681 RON
GBP flag1 GBP = 5.8714 RON
CHF flag1 CHF = 5.4137 RON
AUD flag1 AUD = 2.8269 RON
DKK flag1 DKK = 0.6783 RON
CAD flag1 CAD = 3.1533 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0295 RON
NOK flag1 NOK = 0.4292 RON
SEK flag1 SEK = 0.4553 RON
XAU flag1 XAU = 474.4798 RON
Monede Crypto
1 BTC = 489521.04RON
1 ETH = 19975.23RON
1 LTC = 494.64RON
1 XRP = 13.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20648.940.09%
BET-BK3964.21-0.14%
BET-EF1119.820.11%
BET-FI71227.120.03%
BET-NG1508.060.13%
BET-TR47911.740.09%
BET-TRN46324.840.09%
BET-XT1767.350.05%
BET-XT-TR4015.050.04%
BET-XT-TRN3891.990.04%
BETAeRO964.150.96%
BETPlus3025.710.07%
RTL46113.130.09%

Opinii

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel