Președintele ANPC: Comercianți cu prețuri speculative vor primi de Iepuraș un control de la ANPC

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va controla toţi agenţii economici din pieţe şi din magazine care, în perioada de Paşte, practică preţuri speculative la alimente, a anunţat, joi, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, într-o conferinţă de presă.

Până în acest moment, ANPC a derulat 151 de controale la nivel naţional şi a dat amenzi de peste 600.000 de lei.

Constantinescu a arătat că vor continua controalele şi în aceste zile, iar consumatorii ar trebui şi ei să sancţioneze comercianţii care cer preţuri prea mari şi să nu mai cumpere de la ei.

"Comerţul este liber în România şi preţurile sunt permise indiferent de adaosul comercial. Trist este că exact o parte dintre cei care se plângeau de majorarea preţurilor la combustibil sau la energie, la utilităţi în general, sunt probabil unii dintre cei care probabil astăzi aşează pe tarabe preţuri speculative legate de acest moment. ANPC face tot ceea ce îi stă în putinţă, dar avem nevoie de sprijinul consumatorilor să fie şi ei cei care sancţionează. Dacă un furnizor de carburanţi n-ar fi avut în ziua respectivă niciun consumator, sancţiunea ar fi fost mult mai mare decât amenzile mult prea mici pe care le aplică autoritatea noastră. Astăzi se achită jumătate din minim şi se ajunge în situaţia în care marii operatori comerciali plătesc 500 de lei", a spus Constantinescu.

El a precizat că, dacă preţul este afişat corespunzător, nicio autoritate nu poate interveni pe piaţa liberă, nu există o lege care să oprească specula, iar lucrul acesta ţine de bunul simţ al comerciantului.

Legea offshore. Ciolacu: Cel târziu în 2027 din Marea Neagră o să fie scoase primele gaze

"Dar vom vedea dacă respectivul comerciant este cu adevărat producător. Este tema principală pe care Ministerul Agriculturii a solicitat-o tuturor autorităţilor implicate, să vedem dacă cei care astăzi comercializează la preţ speculativ sunt ceea ce pretind a fi. Acţiunea, chit că am devoalat-o înaintea începerii, cu siguranţă nu-i va împiedica pe aceştia să fugă cu roşiile şi cu morcovii de pe tarabă. Cu siguranţă îi vom găsi acolo, pentru că ceea ce nu v-am spus este piaţa cu care vom începe această acţiune. Dar cu siguranţă unora le vom face Paştele foarte frumos, vor primi de la Iepuraş un control de la ANPC", a susţinut preşedintele instituţiei.

Aceştia riscă să nu mai poată comercializa produsele respective.

"Neavând documente de provenienţă autentice, adevărate, acele alimente nu pot rămâne la comercializare. Vom vedea care vor fi măsurile. Mă gândeam să ne transformăm în Iepuraş şi să împărţim roşii scumpe trecătorilor, pentru că, fiind ale nimănui, pentru că ele nu sunt nici măcar româneşti, pot fi ale celor care trec pe acolo", a continuat reprezentantul Protecţiei Consumatorilor.

În cazul în care comercianţii care au preţuri mari demonstrează că au toate documentele valide, ANPC nu poate să facă nimic: "În acest caz ne uităm la ei şi ne rugăm să fie pedepsiţi de divinitate pentru atitudinea pe care o au în Săptămâna Mare".

Constantinescu a menţionat că ANPC va analiza inclusiv dacă produsele care ar trebui să conţină ca ingrediente produse derivate din lapte nu folosesc alte ingrediente, cum a mai fost cazul.

"În ceea ce priveşte peştele, mi-ar plăcea să avem mai mult peşte din producţia autohtonă. Suntem toţi doritori de a pune pe masă un peşte proaspăt şi nu poate fi atât de proaspăt un peşte care a călătorit cu autocarul, tirul sau elicopterul până a ajunge pe tarabă. Ne-am obişnuit să căutăm preţiozitate pe etichetă, în loc să căutăm prospeţime. Astăzi avem la comercializare păstrăv din import, uitând că avem păstrăvi foarte buni din toate râurile şi păstrăvăriile noastre şi nu ajung la toate rafturile", a arătat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298913.70RON
1 ETH = 14264.98RON
1 LTC = 381.34RON
1 XRP = 2.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel