Petiţie pentru ca Jeff Bezos să NU se mai întoarcă pe Pământ

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Jeff Bezos va oferi două miliarde de dolari pentru refacerea naturii
Jeff Bezos va oferi două miliarde de dolari pentru refacerea naturii

Jeff Bezos, CEO-ul Amazon, nu mai este dorit printre locuitorii planetei Pământ. Zeci de mii de oameni s-au mobilizat şi au semnat o petiţie prin care îi cer acestuia să nu se mai întoarcă pe Pământ după ce va pleca în spaţiu, pe 20 iulie.

Petiţie pentru ca Jeff Bezos să nu se mai întoarcă pe Pământ. Peste 76.000 de persoane au semnat respectiva petiţie pe platforma Change.org, relatează agenţia EFE.

Petiţia, intitulată ”Nu-i permiteţi lui Jeff Bezos să revină pe Pământ”, a fost iniţiată în urmă cu două săptămâni de Ric G.. Acesta îşi propune să strângă 150.000 de semnături şi să o plaseze printre cele mai populare petiţii de pe respectiva platformă.

Primul COD ROȘU de CANICULĂ. Maximele vor ajunge până la 41 de grade Celsius

Printre semnatari se numără foşti angajaţi ai companiei Amazon. Mulţi dintre ei au lăsat comentarii deloc favorabile miliardarului.

”Miliardarii nu ar trebui să existe nici pe Pământ şi nici în spaţiu. Cei care optează pentru a doua variantă ar trebui să rămână acolo”, scrie un semnatar al petiţiei.

”Dacă poate fi trimis un miliardar pe Marte, de ce nu pleacă toţi acolo?”, ”Pământul va fi un loc mai bun fără ei” sau ”Te rog, rachetă, să nu funcţionezi bine”, se regăsesc printre alte comentarii.

Jeff Bezos a anunţat la începutul acestei luni că pe 20 iulie va participa la primul zbor de turism spaţial al societăţii sale de explorare Blue Origin.

Capsula rachetei New Shepard, dotată cu opt hublouri, poate găzdui cel mult şase persoane. Împreună cu Bezos vor călători fratele său, Mark, şi încă două persoane, dintre care una şi-a câştigat locul după ce a plătit 28 de milioane de dolari în urma unei licitaţii. Bezos a promis că banii obţinuţi în urma licitaţiei vor fi donaţi fundaţiei Club pentru Viitor, care aparţine companiei Blue Origin şi a cărei activitate este dedicată încurajării tinerilor să urmeze profesii ştiinţifice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0891
Diferența 0.0002
Zi precendentă 5.0889
USD
Azi 4.4184
Diferența 0.0042
Zi precendentă 4.4142
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0891 RON
USD flag1 USD = 4.4184 RON
GBP flag1 GBP = 5.7709 RON
CHF flag1 CHF = 5.4845 RON
AUD flag1 AUD = 2.8428 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1354 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4611 RON
XAU flag1 XAU = 573.6697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 376299.13RON
1 ETH = 12209.01RON
1 LTC = 365.36RON
1 XRP = 8.61RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22619.07-2.24%
BET-BK4396.80-2.32%
BET-EF1239.12-2.19%
BET-FI88044.58-2.00%
BET-NG1678.11-2.45%
BET-TR52739.30-2.24%
BET-TRN50967.24-2.24%
BET-XT1959.78-2.25%
BET-XT-TR4471.49-2.25%
BET-XT-TRN4332.56-2.25%
BETAeRO927.95-1.56%
BETPlus3296.34-2.20%
RTL50940.08-2.23%

Opinii

O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik
Adrian Negrescu

Ce riscuri anunță Adrian Negrescu pentru piața carburanților

Adrian Negrescu avertizează că strategia...

Ghișeu / Foto: Arhivă

Mircea Coșea: „Funcționarii nu servesc cetățeanul, ci sistemul”

Profesorul Mircea Coșea afirmă că România se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel