Pandemie. Eșec. Antiviralul Remdesivir nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor

spital4_44260000
Un test care a dezamăgit, dar și înfuriat
Anunț care vine ca o bombă în condițiile în care numeroase țări pregătesc programe de relaxare a măsurilor de restricții impuse pe fondul răspândirii noului coronavirus. Antiviralul Remdisivir nu a ameliorat starea de sănătate a bolnavilor, potrivit rezultatelor unui test. Preparatul nu a redus prezența agentului patogen în sistemul sanguin, relatează presa internațională.

Produs de laboratorul american Gilead Sciences, antiviralul remdesivir a eșuat în ameliorarea stării bolnavilor de covid-19, arată primele rezultate ale testelor clinice efectuate în China cu acest medicament și pubicate în rezumat pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a anunțat cotidianul Financial Times. Textul a fost restras câteva ore mai târziu, Gilead Sciences precizând că ”oamenii de știință nu și-au dat acordul pentru publicarea lor”.

În plus, producătorul american apreciază că studiul nu este concludent, pentru că eșantionul a fost prea mic pentru a trage concluzii utile. ”Prin consecință, rezultatele testului rămân sub semnul întrebării, chiar dacă datele sugerează că remdesivir s-a dovedit benefic dar numai în cazul bolnavilor aflați în fazele ușoare ale afecțiunii provocată de noul virus”, a reacționat compania din SUA, ale cărei acțiuni au scăzut imediat la bursele de pe Wall Street.

Citește și Covid-19. Alexandru Rafila. Veste extraordinară despre un medicament

Totuși, potrivit raportului publicat de OMS, la studiul din China au participat 237 de persoane, remdevisir fiind administrat unui număr de 158 de voluntari. Dintre aceștia, 18 pacienți au fost nevoiți să renunțe la acest medicament din cauza efectelor secundare. Gilead afirmă că un studiu concludent trebuie efectuat pe un eșantion de 400 de persoane. Oricum, la pacienții din China care au primit medicamentul, starea nu s-a ameliorat.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close