Șeful OMS, îngrozit de atitudinea unor guverne: Pandemia nu s-a teminat! 4 milioane de oameni au murit

13042021_spital_pacienti_3_resize_65235100
Bilanț COVID-19
Lumea a trecut miercuri de „tragica etapă” a celor patru milioane de decese provocate de COVID-19, a declarat Organizația Mondială a Sănătății, adăugând că adevăratul număr al morților este probabil mult mai mare.

Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunțat că s-a ajuns acest prag după 18 luni de la izbucnirea primului focar în China în decembrie 2019.

"Lumea se află într-un moment periculos în această pandemie. Tocmai am trecut de tragicul prag al celor patru milioane de decese, ceea ce probabil este o cifră care subestimează numărul real", a declarat Tedros într-o conferință de presă la sediul OMS din Geneva.

Directorul general al agenției pentru sănătate a ONU a declarat că unele țări cu acoperire vaccinală ridicată se „relaxează de parcă pandemia s-ar fi încheiat deja”, renunțând la măsurile de sănătate publică.

Șefa BCE: Noile tulpini de coronavirus CHIAR sunt un PERICOL

El a spus însă că mult prea multe țări din întreaga lume observă creșteri abruptă a numărului de cazuri și a spitalizărilor, din cauza variantelor noi de virus și a unei ”inechități șocante” în accesul global la vaccinuri.

”Acest lucru duce la o lipsă acută de oxigen medical, la tratamente și la un val imens de decese în părți din Africa, Asia și America Latină”, a spus Tedros.

„Naționalismul vaccinului, unde o mână de națiuni au luat partea leului, este lipsit de temei din punct de vedere moral. În acest stadiu al pandemiei, faptul că milioane de lucrători din domeniul sănătății și al îngrijirilor nu au fost încă vaccinați este urât”.

Tedros a spus că variantele depășesc în prezent vaccinurile din cauza distribuției inechitabile a dozelor disponibile, despre care a spus că amenință și recuperarea economică globală din criza provocată de pandemie.

”Din punct de vedere moral, epidemiologic sau economic, este momentul ca lumea să se reunească pentru a aborda această pandemie în mod colectiv”, a mai spus șeful OMS.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close