O vilă bine ferecată pentru milionari fricoşi!

Simona Haiduc |
Data publicării:

Tuneluri secrete, un buncăr, depozit de muniţii, pază înarmată... Această reşedinţă este descrisă drept “una dintre cele mai sigure dinAmerica”. Estimată la 14 milioane de dolari, ea va fi scoasă la vânzare în statulGeorgia. 

Un adăpost din beton armat. În Statele Unite, un proprietatr a construit o casă supraprotejată, capabilă să facă faţă unei largi game de ameninţări. Instalată într-un colţ liniţit al statului Goergia,vilanu a fost încă terminată, dar a fost deja scoasă la licitaţie. Preţul cerut este de 3,9 milioane de dolari, adică aproximativ 3,3 milioane de euro, bani în care intră inclusiv un teren de trei hectare.

Iniţial, proprietarul a cerut 17 milioane de dolari (14,5 milioane euro). Dar casa de licitaţii Sotheby’s speră să obţină cocheta sumă de 12 milioane de euro. “Este o oportunitate unică de a finaliza o capodoperă”, a comentat un reprezentant al societăţii britanice, afirmând, chiar, că locul ar putea deveni “un extraordinar complex prezidenţial sau diplomatic”.

Dacă este descrisă drept “una dintre cele mai sigure case dinAmerica”, reşedinţa surprinde, totodată, prin luxul afişat. Dotată cu o piscină, 10 şemineuri, o cramă de vinuri sau o saună, ea dispune de un conform neaşteptat pentru acest preţ. Dar, potrivit agentului Sotheby’s, adevăratul atu al vilei rămâne invizibil necunoscătorilor.

Concret, la subsolul clădirii, proprietarul a amenajat un buncăr de peste 1000 de metri pătraţi, cu un centru de control, intrări şi ieşiri disimulate şi o mare casă de bani. Nu lipsesc tunelurile secrete, pereţii glisanţi. Mai există, de asemenea, în interiorul casei, o sală de tragere cu dotarea aferentă. Iar afară veghează oameni înarmaţi, pentru a descuraja orice vizitator nepoftit. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0736
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0724
USD
Azi 4.3612
Diferența -0.0140
Zi precendentă 4.3752
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0736 RON
USD flag1 USD = 4.3612 RON
GBP flag1 GBP = 5.8607 RON
CHF flag1 CHF = 5.4336 RON
AUD flag1 AUD = 2.8425 RON
DKK flag1 DKK = 0.6798 RON
CAD flag1 CAD = 3.1773 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0293 RON
NOK flag1 NOK = 0.4273 RON
SEK flag1 SEK = 0.4507 RON
XAU flag1 XAU = 470.1608 RON
Monede Crypto
1 BTC = 514538.82RON
1 ETH = 15466.21RON
1 LTC = 443.27RON
1 XRP = 14.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET19768.540.41%
BET-BK3723.700.42%
BET-EF1072.950.46%
BET-FI62322.37-0.01%
BET-NG1418.740.79%
BET-TR45860.370.43%
BET-TRN44342.230.42%
BET-XT1678.480.42%
BET-XT-TR3812.620.43%
BET-XT-TRN3695.830.43%
BETAeRO897.330.43%
BETPlus2902.140.38%
RTL43923.020.52%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel