Noi probleme la Legea dării în plată. Ce urmează

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
CCR a admis că Legea privind creditele este NECONSTITUȚIONALĂ
CCR a admis că Legea privind creditele este NECONSTITUȚIONALĂ

Modificările aduse Legii dării în plată, care au fost adoptate în această vară de Parlament, nu pot intra în vigoare din cauza unor probleme de neconstituționalitate.

Modificarea prevedea introducerea imprevizibilității chestiune care venea în ajutorul datornicilor.

În urma contestării legii, Curtea Constituțională a decis că prevederile adopte în vară sunt neconstituționale, ceea ce înseamnă că legea trebuie să se întoarcă în Parlament.

Curtea Constituțională încă nu a publicat motivarea neconstituționalității legii dar parlamentarii vor trebui să adopte modificările în funcție de ceea ce spune CCR.

Darea în plată poate fi cerută chiar și când ești executat silit

Potrivit prevederilor adoptate în vară se consideră întotdeauna că există impreviziune în cazul în care gradul de îndatorare al debitorului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul maxim al gradului de îndatorare stabilit de BNR; în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul cursului din data contractării creditului; în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinaţia de locuinţă şi în alte cazuri care relevă un dezechilibru contractual.

În aceste situaţii revine părţilor obligaţia de a renegocia contractul, iar renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate. Adaptarea contractului, pe parcursul executării sale, la noua realitate intervenită, echivalează cu menţinerea utilităţii sociale a contractului, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrarea prestaţiilor, mai prevede textul adoptat.

Înscrierea în Biroul de credit

Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare. În verificarea condiţiei privind impreviziunea, se va da prevalenţă stării de criză a contractului şi prezumţiei de dezechilibru. Soluţia revizuirii judiciare a contractului în vederea echilibrării şi continuării sale este prioritară faţă de soluţia încetării contractului, care va fi dispusă doar în cazul unei imposibilităţi vădite a continuării sale, se mai arată în proiectul de lege.

ÎCCJ nu dă speranțe celor cu credite în valută. Ce a invocat Curtea

"Pe perioada notificării, precum şi pe perioada soluţionării cererilor este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici, a debitorului care a efectuat notificarea, indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din iniţiativa creditorului sau a unei autorităţi centrale sau locale. Pe perioada cât notificarea de dare în plată a fost efectivă, atât ratele, cât şi dobânzile şi penalităţile vor putea fi pretinse de la debitor doar dacă creditorul probează că acesta a fost de rea credinţă. Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului", prevede proiectul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0378
Diferența 0.0603
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.4517
Diferența 0.0614
Zi precendentă 4.3903
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0378 RON
USD flag1 USD = 4.4517 RON
GBP flag1 GBP = 5.9272 RON
CHF flag1 CHF = 5.3932 RON
AUD flag1 AUD = 2.8685 RON
DKK flag1 DKK = 0.6751 RON
CAD flag1 CAD = 3.2199 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0311 RON
NOK flag1 NOK = 0.4286 RON
SEK flag1 SEK = 0.4611 RON
XAU flag1 XAU = 483.5504 RON
Monede Crypto
1 BTC = 431841.12RON
1 ETH = 8183.96RON
1 LTC = 411.96RON
1 XRP = 9.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16682.460.68%
BET-BK3108.830.53%
BET-EF912.140.78%
BET-FI58253.060.09%
BET-NG1211.630.85%
BET-TR36787.650.68%
BET-TRN35757.470.68%
BET-XT1427.450.54%
BET-XT-TR3094.360.54%
BET-XT-TRN3014.160.54%
BETAeRO798.060.13%
BETPlus2458.340.69%
RTL37323.750.75%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel