Ne așteaptă CEA MAI SCUMPĂ IARNĂ energetică

Matei Ion |
Data publicării:
Preţurile la energie, în creştere. Ce se întâmplă cu fabricile din UE
Preţurile la energie, în creştere. Ce se întâmplă cu fabricile din UE

Contractele de achiziţie pentru gaze pentru ultimul trimestru al anului se încheie la bursa de la Viena, CEGH, la peste 41 de euro pe MWh, o creştere greu de imaginat faţă de preţul de 14 euro/MWh, nivelul contractelor la termen pentru primul trimestru din 2021, scrie ZF, citat de Mediafax.

În România, energia pe vârf de consum pentru miercuri s-a tranzacţionat la 1.000 lei pe MWh (204 de euro/MWh), record istoric, semnificativ mai mare faţă de media de 271 de lei pe MWh din ianuarie, anul acesta.

Dacă nimic nu se modifică, România se îndreaptă cu motoarele economiei turate spre cea mai scumpă iarnă energetică din istoria sa. „Dacă creşterea de producţie de petrol din OPEC nu este suficientă pentru stabilizarea cererii, dacă varianta Delta a COVID nu va avea impact pe cerere şi dacă iarna va fi aspră este posibil să ne confruntăm cu cea mai scumpă iarnă din istorie. Să sperăm că nu va fi aşa!“, spune Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, membru în boardul Institutului European pentru Tehnologie şi Inovare (EIT) şi membru în Consiliul de Suprave­ghere al OMV Petrom, unicul producător local de petrol şi gaze.

Mai mult, analiştii din piaţă sunt de părere că dacă preţul emisiilor de CO2 vă rămâne la nivelul record de acum, de circa 55 de euro/tonă, mai mult decât dublu faţă de media celui de-al doilea trimestru din 2020, preţul energiei nu are nicio şansă să scadă.

Scumpirile la energie și gaze sunt CORECTE? Consiliul Concurenței: 'Ne uităm cu atenţie'

Totodată, cele mai multe contracte de vânzare pe energie şi gaze urmează să fie renegociate în toamnă, consumatorii industriali care până acum au fost alimentaţi pe contracte la termen, semnate pe preţurile de anul trecut, abia de acum urmând să simtă scumpirea fără precedent a utilităţilor.

Cererea totală de carburanţi, mai ales cea de benzină şi motorină, a crescut cu 28% faţă de al doilea trimestru al anului trecut şi a fost cu 10% peste nivelul din 2019. Cererea de combustibil de aviaţie s-a triplat an la an, dar este totuşi la jumătate faţă de nivelul din al doilea trimestru din 2019, recuperarea în acest caz fiind parţială. Cererea de gaze a crescut de asemenea cu 12% în al doilea trimestru, iar cea de energie cu 14%, faţă de perioada similară a anului trecut.

Astfel, la finalul primului semestru al anului, consumul de energie era cu 8% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut. Cererea de gaze a avansat şi ea cu 8%, pe fondul unei primăveri neobişnuit de reci, iar cererea de carburanţi a crescut cu 11% faţă de primele şase luni din 2020, efectul relaxării restricţiilor de circulaţie fiind „apă vie“ pentru piaţa mobilităţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9715
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9707
USD
Azi 4.5614
Diferența -0.0031
Zi precendentă 4.5645
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9715 RON
USD flag1 USD = 4.5614 RON
GBP flag1 GBP = 5.8088 RON
CHF flag1 CHF = 5.1628 RON
AUD flag1 AUD = 2.9953 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3679 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4309 RON
SEK flag1 SEK = 0.4392 RON
XAU flag1 XAU = 316.4037 RON
Monede Crypto
1 BTC = 297064.55RON
1 ETH = 15456.62RON
1 LTC = 370.43RON
1 XRP = 2.75RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.08%
6 luni: 6.10%
12 luni: 6.11%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16347.25 0.62%
BET-BK 3017.97 0.39%
BET-FI 59593.10 0.62%
BET-NG 1175.05 0.81%
BET-TR 33918.60 0.62%
BET-TRN 33136.81 0.62%
BET-XT 1399.18 0.63%
BET-XT-TR 2870.54 0.63%
BET-XT-TRN 2809.09 0.63%
BETAeRO 1087.27 -0.29%
BETPlus 2418.01 0.60%
RTL 35850.36 0.64%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel