Modificări fiscale - vocea antreprenorilor. Luminița Chihai: e-Factura, o nebunie, viitorul microîntreprinderilor, incert

Simona Haiduc |
Data publicării:
Luminița Chihai, vicepreședinte Patronatul IMM Suceava
EXCLUSIV
Luminița Chihai, vicepreședinte Patronatul IMM Suceava

Un interviu interesant și intens acordat în exclusivitate pentru DCBusiness de Luminița Chihai, General manager la Societate de expertiza contabila Lust Expert SRL, vicepreședintele Patronatului IMM Suceava. Am pornit de la stresanta problemă e-Factura, am vorbit noile taxe și impozite, încheind cu estimarea că, probabil, se tinde spre desființarea microîntreprinderilor. 

”Din punctul nostru de vedere, al antreprenorilor, e-Factura este un sistem care ar fi trebuit pregătit mai mult. A fost prea deodată și, atâta timp cât există mici antreprenori care fac facturi de mână, încă nu folosesc softuri de facturare sau softuri contabile, a fost și este în continuare extrem de greu să implementeze sistemul. Sunt mulți dintre ei care nu știu nici să deschidă calculatorul”, a declarat consultantul fiscal. 

Costuri administrative suplimentare  

În aceste condiții, a continuat Luminița Chihai, ”toată sarcina a picat pe contabili, care sunt depășiți din toate punctele de vedere, cu toate modificările din ultima perioadă. e-Factura presupune și costuri administrative, pe care mulți nu și le pot permite: achiziționarea softului, achiziționarea semnăturii digitale, consultanța pe care o plătesc și așa mai departe

Părerea mea este că ar fi trebuit pregătită din timp, mai ales că nici ANAF-ul nu cred că a fost suficient de bine pregătit, pentru că sistemul dă rateuri, SPV-ul nu funcționează în permanență, s-au dublat facturi, s-au triplat, oamenii nu știu cum să reacționeze când se trezesc cu aceeași factură încărcată de 100 de ori în SPV”, a explicat general managerul.

Nimeni nu s-a așteptat

La întrebarea ”credeți că o amânare a implementării sistemului e-Factura ar fi imperios necesară?”, răspunsul a fost pozitiv. ”Da, eu cred că ar fi imperios necesară o amânare. Mai mult de atât, în afară de e-Factura a venit și modificarea prin Ordonanța 115 cu obligativitatea utilizării sistemului e-Transport pentru toate achizițiile intracomunitare, livrările intracomunitare, export și import. Deci, dacă până la 15 decembrie, când s-a aplicat Ordonanța, e-Transport era obligatoriu doar pentru produsele de risc, prin Ordonanță, obligativitatea utilizării sistemului e-Transport a devenit pentru toți cei care fac operațiunile menționate mai sus. S-a creat din nou o bulversare în rândul antreprenorilor, pentru că a fost deodată, nimeni nu s-a așteptat, nu sunt limitate nici măcar valorile pentru care trebuie emis transportul. Dacă, spre exemplu, dăm un produs de pe Amazon sau de pe oricare alt site care costă 50 de lei, suntem obligați ca beneficiari să utilizăm sistemul e-Transport. Ceea ce este o aberație, până la urmă, pentru că îngreunează foarte mult sistemul. 

Multe s-au închis deja 

Problema este, a explicat Luminița Chihai, că înainte de introducerea noilor obligativități, e-Transport se folosea numai pentru produsele de risc și pentru transporturi de peste 500 de kilograme și cu o valoare de peste 10.000 de lei. Din păcate, acum nu mai există nici limitare de cantitate, nici limitare de valoare și s-a extins la toate operațiunile. Iar această extindere a venit, practic, pe nepusă masa, a subliniat vicepreședintele Patronatului IMM Suceava. 

Colectarea scade, nu crește 

Vorbeam de costuri administrative și greu de înțeles de micii antreprenori. Și aici ne referim la zona rurală, dar nu neapărat. Vin și creșterile de taxe. Nimeni nu știe ce să facă. Mulți din cei care aveau PFA-uri, II-uri și le-au desființat. În loc să creștem colectarea, din păcate, din punctul nostru de vedere, va scădea, pentru că mulți își închid deja afacerile, își suspendă activitatea până la stabilizarea sistemului. Impozitele le microîntreprinderi într-un an, practic, de la 1 ianuarie 2023, s-a limitat plafonul la 500.000 de euro, iar de la 1 ianuarie 2024, la 60.000 de euro pentru 1% și 50.000 de euro pentru 3%. Impozitele s-au triplat, practic. Și trebuie precizat că vorbim de microîntreprinderi, nu de plătitori de impozit pe profit. 

Categorie de impozitare 

Mai mult, a mai apărut și nebunia cu calculul cifrei de afaceri pentru plafonul de 500.000 de euro calculat pe întreprinderi legate. Nimeni nu știe dacă trebuie sau nu să divorțeze, nimeni nu știe ce se întâmplă cu societățile. Cert este că, după părerea mea, se tinde să se desființeze microîntreprinderea ca și categorie de impozitare. Șit totuși, gradul de colectare a microîntrederii era foarte mare. Era un impozit simplu de aplicat, cu procent la cifra de afaceri. În general cei mici își plătesc dările. Mai aveau obligativitatea de a avea un salariat, mai aducea niște contribuții salariale la buget. Din păcate, multe dintre ele se vor desființa. 

Dispar locuri de muncă 

Reducând categoriile de la trei microîntreprinderi pe care o s-o dețină oricare dintre antreprenori, acest lucru înseamnă că două locuri de muncă dispar, rămâne unul singur, pentru că antreprenorul, dacă trece la impozit pe profit, antreprenorul nu va mai i obligat să mențină acel loc de muncă. 

Nu simțim parteneriatul cu Guvernul 

Și creșterile de taxe, și cotextul economic nu este cel mai fericit în acest moment - vânzările au scăzut peste tot. Un lucru constat de toți, de la comercianți, la prestatori de servicii. Și atunci ne apropiem, dacă nu suntem deja, într-o recesiune destul de avansată. Trist este că, deși s-a cerut ca mediul de afaceri să fie partener cu Guvernul, din păcate multe din măsurile de reduceri bugetare au fost amânate cu încă șase luni, deci nu se aplică, foarte puține dintre cheltuieli au fost reduse până la 31 decembrie. Nu simțim acel parteneriat de care vorbește premierul și ministrul de Finanțe. Nu îl simțim. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0005
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.65
Diferența 0.0139
Zi precendentă 4.6361
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 02-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6500 RON
GBP flag1 GBP = 5.8180 RON
CHF flag1 CHF = 5.0964 RON
AUD flag1 AUD = 3.0368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3893 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4198 RON
SEK flag1 SEK = 0.4254 RON
XAU flag1 XAU = 344.1075 RON
Monede Crypto
1 BTC = 273779.49RON
1 ETH = 13932.52RON
1 LTC = 373.58RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17238.20 1.04%
BET-BK 3156.60 0.60%
BET-FI 60034.67 -0.49%
BET-NG 1229.98 0.56%
BET-TR 35767.17 1.04%
BET-TRN 34942.78 1.04%
BET-XT 1465.21 0.78%
BET-XT-TR 3005.99 0.78%
BET-XT-TRN 2941.62 0.78%
BETAeRO 1054.54 0.32%
BETPlus 2545.20 1.03%
RTL 37822.94 1.01%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel