Moderna încheie un acord cu China, după vizita lui Bill Gates la Beijing

Moderna va putea efectua inclusiv studii de cercetare
Moderna va putea efectua inclusiv studii de cercetare

Laboratorul american Moderna a semnat un memorandum de înțelegere cu China pentru a produce medicamente pentru piața chineză, a anunțat miercuri, pe fondul tensiunilor diplomatice dintre Beijing și Washington.

Stéphane Bancel, directorul francez al Moderna, s-a aflat miercuri la Shanghai pentru ceremonia de semnare a acordului, care ar putea reprezenta o investiție de un miliard de dolari, potrivit publicației financiare chineze Yicai.

Contactați de jurnaliștii de la AFP, reprezentanții Moderna - companie care a dezvoltat unul dintre primele vaccinuri cu ARN mesager împotriva Covid-19 - nu a confirmat valoarea investiției. S-a precizat, totuși, că memorandumul a fost semnat. În virtutea acestei înțelegeri, Moderna va putea efectua studii de cercetare, va putea dezvolta și produce medicamente care utilizează tehnologia inovatoare a ARN mesager în China, a explicat un purtător de cuvânt al laboratorului.

Cucerirea pieței chineze a medicamentelor

"Orice medicament produs în cadrul acestui acord va fi destinat exclusiv poporului chinez - care se confruntă cu aceleași provocări ca și alte comunități din întreaga lume - și nu va fi exportat", a precizat Laboratorul biotehnologic, fără a preciza însă dacă este vorba și de producția de vaccinuri împotriva Covid. Până în prezent, Beijingul a refuzat să dea undă verde vaccinului Covid-19 al Moderna, sau celor ale altor laboratoare, preferând să folosească propriile seruri. Acest anunț confirmă revenirea investitorilor străini în China, care a renunțat la politica sa de sănătate "zero Covid" și și-a redeschis granițele în acest an.

Recent, cofondatorul Microsoft, Bill Gates, a fost primit la Beijing de președintele chinez Xi Jinping, în cadrul unei vizite menite să sprijine eforturile Chinei în domeniul cercetării medicale. Mai mulți alți giganți americani din domeniul afacerilor, inclusiv șeful Tesla, Elon Musk, care a vizitat China în luna mai, au vizitat de asemenea China recent.

Anunțul acestei noi investiții intervine într-un moment în care Janet Yellen, secretarul american al Trezoreriei, este așteptată în China de joi până duminică, în încercarea de a atenua relațiile deteriorate dintre cele două mari economii ale lumii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9677
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9675
USD
Azi 4.6717
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.6709
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-09-2023
EUR flag1 EUR = 4.9677 RON
USD flag1 USD = 4.6717 RON
GBP flag1 GBP = 5.7103 RON
CHF flag1 CHF = 5.1335 RON
AUD flag1 AUD = 2.9996 RON
DKK flag1 DKK = 0.6662 RON
CAD flag1 CAD = 3.4665 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0314 RON
NOK flag1 NOK = 0.4342 RON
SEK flag1 SEK = 0.4227 RON
XAU flag1 XAU = 288.7148 RON
Monede Crypto
1 BTC = 122630.30RON
1 ETH = 7429.87RON
1 LTC = 300.48RON
1 XRP = 2.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.94% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.40%
6 luni: 6.50%
12 luni: 6.63%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 14298.92 -0.95%
BET-BK 2620.35 -0.78%
BET-FI 52583.01 -1.19%
BET-NG 1064.52 -0.79%
BET-TR 28831.69 -0.94%
BET-TRN 28234.95 -0.94%
BET-XT 1229.03 -0.92%
BET-XT-TR 2462.28 -0.92%
BET-XT-TRN 2414.36 -0.92%
BETAeRO 908.32 -0.23%
BETPlus 2125.49 -0.95%
RTL 30892.52 -0.81%

Opinii

Profesorul de economie, Mircea Coșea
Siemens Energy înregistrează pierderi uriașe datorită unor problemele cu turbinele eoliene
Profesorul de economie, Mircea Coșea

S-a reinventat meseria de ”socotitor”

Puțină istorie: prin anii ”50, în prima fază a...

Comunicate de presa

Turist. Foto: Pexels.com

Turism. Topul destinațiilor de toamnă 2023

Topul preferințelor turiștilor vizează Asia,...

CEC Bank lansează un nou produs destinat fermierilor

CEC Bank continuă finanțarea agriculturii...

IBM

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1