Ministrul Muncii, la Comisia de muncă a Camerei. Subiectul, salariul minim

Matei Ion |
Data publicării:
Creşterea alocaţiilor pentru copii nu se poate face peste noapte
Creşterea alocaţiilor pentru copii nu se poate face peste noapte

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a fost chemată, marți, la discuții în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților, pe tema majorării salariului minim și a Pilonului II de pensii, a declarat, pentru MEDIAFAX, președintele forului legislativ, deputatul PSD Adrian Solomon.

Reuniunea Comisiei pentru muncă a Camerei a început la ora 12.00 și este în desfășurare, la ora transmiterii acestei știri.

O decizie privind majorarea salariului minim brut garantat pe țară va fi luată de Guvernul Orban până la sfârșitul lunii noiembrie, a anunțat luni Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Executivului.

În această analiză se va ține cont de creșterea economică pentru anul în curs, de nivelul inflației, de indicele productivității muncii și de asemenea de o analiză calitativă asupra impactului în sectoarele economice unde există forță de muncă angajată la salariul minim, potrivit oficialului guvernamental.

Salariul minim. Zi crucială. Orban discută cu miniștrii Finanțelor și Muncii

PSD a avansat propunerea ca salariul minim brut să fie majorat cu 182 lei, la 2.262 de lei pentru angajaţii cu calificări scăzute şi medii şi cu 270 lei la 2.620 de lei pentru cei cu studii superioare de la 1 ianuarie 2020.

La 15 octombrie 2019 erau încheiate în economie 1.382.577 contracte de muncă cu normă întreagă la salariul minim brut de 2080 lei şi 313.823 contracte de muncă cu normă întreagă la salariul minim de 3000 lei, circa 26,2% din totalul de 6.468.163 contracte de muncă.

Premierul a anunțat miercuri, 6 noiembrie, că Guvernul va crește cu siguranță salariul minim brut pe țară de la 1 ianurie 2020 însă va lansa și o analiză pentru determinarea unei proceduri de stabilire a creșterii salariului minim pe viitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0945
Diferența 0.0002
Zi precendentă 5.0943
USD
Azi 4.3209
Diferența 0.0079
Zi precendentă 4.313
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0945 RON
USD flag1 USD = 4.3209 RON
GBP flag1 GBP = 5.8730 RON
CHF flag1 CHF = 5.5565 RON
AUD flag1 AUD = 3.0137 RON
DKK flag1 DKK = 0.6823 RON
CAD flag1 CAD = 3.1564 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4462 RON
SEK flag1 SEK = 0.4799 RON
XAU flag1 XAU = 678.2085 RON
Monede Crypto
1 BTC = 276110.97RON
1 ETH = 8034.90RON
1 LTC = 221.90RON
1 XRP = 5.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27277.94-0.33%
BET-BK5516.32-0.67%
BET-EF1462.00-0.43%
BET-FI103126.47-1.64%
BET-NG1963.77-0.90%
BET-TR63878.23-0.33%
BET-TRN61704.78-0.33%
BET-XT2362.94-0.42%
BET-XT-TR5409.16-0.41%
BET-XT-TRN5239.31-0.42%
BETAeRO1002.940.62%
BETPlus3956.07-0.30%
RTL61305.39-0.33%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel