Mid Europa Partners, investitor major, își deschide birou la București

Matei Ion |
Data publicării:
Mid Europa Partners este unul dintre principalele fonduri de private equity orientat către investiţii în Europa Centrală şi de Est
Mid Europa Partners este unul dintre principalele fonduri de private equity orientat către investiţii în Europa Centrală şi de Est

Mid Europa Partners (Mid Europa), principalul investitor de capital privat în Europa Centrală şi de Est, a anunţat luni deschiderea biroului din Bucureşti, un pas important în consolidarea activităţii pe piaţa locală, conform unui comunicat remis AGERPRES.

Matthew Strassberg şi Robert Knorr, co-managing partners ai Mid Europa, au subliniat că inaugurarea biroului de la Bucureşti este o evoluţie naturală a angajamentului faţă de România, ca efect al creşterii activităţilor de pe plan local în urma îmbunătăţirii climatului investiţional pe termen lung din România.

"Începând cu anul 2015 am investit aproape 0,5 miliarde de euro în Profi, principalul lanţ de supermarketuri de proximitate din România, Regina Maria, un important operator privat de servicii premium de sănătate, şi, cel mai recent, Urgent Cargus, furnizor de servicii de curierat şi coletărie", au spus aceştia.

Indicele BET în creștere ușoară la deschiderea Bursei de Valori



Mid Europa Partners este unul dintre principalele fonduri de private equity orientat către investiţii în Europa Centrală şi de Est. Cu birouri în Londra, Budapesta, Varşovia, Istanbul şi Bucureşti, Mid Europa Partners a strâns şi gestionat fonduri în valoare de aproximativ 5,2 miliarde euro.

Mid Europa are o abordare pan-regională, preia companii lider de piaţă, în principal în industrii cu o creştere orientată spre piaţa locală, iar de la fondarea sa în anul 1999 a finalizat 41 de investiţii în 18 ţări din regiune

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291475.76RON
1 ETH = 8476.84RON
1 LTC = 236.87RON
1 XRP = 6.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel