Marea Britanie: Dacia a vândut peste 2.000 de vehicule în iulie

Antonia Popescu |
Data publicării:
În primele trei luni din 2021, livrările de autoturisme Dacia au crescut cu 6,9% în Europa.
În primele trei luni din 2021, livrările de autoturisme Dacia au crescut cu 6,9% în Europa.

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au urcat cu 11,3% în iulie, la 174.887 unităţi, fiind singura creştere din acest an, în urma redeschiderii showroom-urilor după relaxarea măsurilor de urgenţă impuse pentru limitarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), a anunţat Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.

În iulie, Dacia a vândut 2.558 vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 77,02% faţă de perioada similară din 2019, când a înmatriculat 1.445 unităţi.

În topul celor mai bine vândute modele în iulie se află Vauxhall Corsa, Ford Fiesta, Ford Focus, Volkswagen Golf şi Mercedes-Benz A-Class.

Cererea pentru vehicule electrice şi vehicule pe benzină a crescut cu 259,4% şi, respectiv, 0,3% în iulie, în timp ce livrările de vehicule diesel s-au redus cu 25,9%.

BMW a anunțat pierderi în 2019, după scăderea vânzărilor cu 25%

"Până la finalul lunii septembrie vom avea o imagine mai clară dacă acesta va fi tendinţa pe termen lung", a afirmat directorul general al SMMT, Mike Hawes. SMMT, care se aşteaptă la un declin al livrărilor de 30% anul acesta, a cerut autorităţilor sprijin suplimentar pentru industria auto, inclusiv o posibilă schemă de subvenţii.

Vânzările de maşini noi în Regatul Unit au înregistrat un declin de 41,9% în primele şapte luni din 2020, la 828.389 unităţi.

În perioada ianuarie-iulie 2020, Dacia a vândut pe piaţa britanică 9.991 vehicule, în scădere cu 50,08% faţă de primele şapte luni din 2019, când a înmatriculat 20.013 unităţi.

Cererea pentru vehicule electrice a crescut cu 174,6%, în timp ce livrările de vehicule diesel şi pe benzină s-au redus cu 60,9% şi, respectiv, 46,50%.

În topul celor mai bine vândute modele în perioada ianuarie-iulie 2020 se află Ford Fiesta, Ford Focus, Vauxhall Corsa, Volkswagen Golf şi Nissan Qashqai.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0908
Diferența 0.0027
Zi precendentă 5.0881
USD
Azi 4.3146
Diferența -0.0218
Zi precendentă 4.3364
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0908 RON
USD flag1 USD = 4.3146 RON
GBP flag1 GBP = 5.8301 RON
CHF flag1 CHF = 5.4784 RON
AUD flag1 AUD = 2.8895 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1495 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4286 RON
SEK flag1 SEK = 0.4699 RON
XAU flag1 XAU = 622.2291 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378134.81RON
1 ETH = 12716.43RON
1 LTC = 331.29RON
1 XRP = 8.04RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel