Insulă descoperită întâmplător. Cum explică fenomenul cercetătorii

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Nu figurează pe nici o hartă din lume
Nu figurează pe nici o hartă din lume

Un grup de oameni de știință ce navigau la bordul unei nave de cercetare în largul Antarcticii au fost surprinși să descopere o insulă despre a cărei existență nu știau, nefigurând pe nici o hartă din lume. A fost botezată Insula Sif, cu referire la zeița nordică a fertilității, soția lui Thor. 

”Un coleg a observat-o. Insula nu figurează pe nici una dintre hărțile cunoscute. Ne-am aventurat să o vizităm și să strângem câteva eșantioane din solul stâncos.

Cu siguranță am fost primii oameni care au pus piciorul acolo”, a povestit, în paginile revistei Science, Julia Wellner, geolog american. 

Potrivit aprecierilor sale, deși destul de mare ca întindere, insula nu a fost reperată în imaginile de satelit, probabil pentru că e acoperită de o cupolă de gheață.

Astfel că, de departe, pare un simplu ghețar. În plus, situându-se într-o zonă puțin navigabilă din cauza condițiilor destul de dure, insula nu a fost văzută de puținele nave care s-au încumetat să treacă prin apropiere.

Citește și Siberia, o nouă descoperire uluitoare. E aproape intactă

”Încă nu știm de cât timp insula se află la suprafața mării, dar este foarte posibil ca apariția ei să fie legată de schimbările climatice”, a apreciat, la rândul ei, Giuliana Viglione, o expertă din Italia.

Un punct de vedere împărtăși și de Julia Wellner, în opinia căreia ar putea fi vorba de un fenomen provocat de încălzirea globală: desprinzându-te de calotă, ghețarii permit fragmentelor de scoarță terestră să iasă la suprafață.

Potrivit unor prime analize, insula ar fi din granit. Întrebarea la care trebuie să răspundă acum oamenii de știință când e ieșit insula din apele înghețate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 326328.90RON
1 ETH = 16395.84RON
1 LTC = 436.33RON
1 XRP = 2.91RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel